NATIONAL

Scene violente la Cluj: Femeie târâtă prin noroi de poliţişti şi băgată cu forţa într-o ambulanţă

O femeie din Cluj a fost luată şi târâtă pe jos mai mulţi metri de câţiva poliţişti, după care a fost băgată într-o ambulanţă şi dusă la spital. Întreaga scenă a fost surprinsă şi filmată de la balcon de un clujean, scrie Adevărul.

Imaginile au fost postate ulterior pe pagina de Facebook Info Trafic Cluj de Daniel Rebrişorean, însoţite de următorul comentariu: „Acum câteva minute. Tind să cred că, cauza este nepurtarea măştii. Mai multe detalii nu ştiu.”

Reprezentanţii Poliţiei Cluj spun că femeia nu purta mască şi că a refuzat să se legitimeze atunci când a fost abordată de poliţişti. Femeia ar fi fost băgată într-o ambulanţă fiindcă i s-ar fi făcut rău, au mai spus spus aceştia.

„Poliţiştii aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza municipiului Cluj-Napoca, au identificat o persoană care nu respecta măsurile de protecţie individuală, nepurtând mască de protecţie, fiind informata despre această prevedere legală. I-au fost solicitate informatii pentru stabilirea identităţii, însă persoana în cauză nu a oferit informaţii în acest sens, iar din cauza stării medicale a acesteia, a fost solicitat un echipaj medical pentru acordarea ajutorului de specialitate”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.