Scrisoarea disperării ofiţerilor de la Serviciul Omoruri. Ce au mai inventat mai-marii Poliţiei. „Nu vă e ruşine?“

Ofiţerii Serviciului Omoruri vor fi obligaţi să dovedească faptul că lucrează la Omoruri (sîc!) pentru a-şi primi sporul de toxicitate pe care îl încasau la salariu de 20 de ani. Decizia halucinantă au primit-o recent. „Să prinzi un criminal nu înseamnă să stai în costum la birou. De ce nu s-a sesizat nimeni când ne-au trimis la Caracal şi am cernut până şi rahatul din hazna?”, arată ofiţerii.

„Ştie careva cum miroase carnea de om? Carnea de om tăiată, tranşată? Sau cum miroase un prunc ars? Sau cum sare zeama dintr-un cadavru putrefiat? Sau cum e sa trăieşti cu teama că ai luat hepatită, HIV sau coronavirus, că tot e la modă? Ştie careva cum e să respiri acelaşi aer putregăit ore la rând, zile, săptămâni? Sau cum e să auzi fierăstrăul pe coastele cuiva care a fost mamă, fiică, nepoată? Sau cum e să faci saună într-un combinezon din plastic la 50 de grade Celsius printre mărăcini? Nu ştiu câţi dintre voi, cei care ne conduceţi, s-au uitat măcar într-un sac negru sau aţi tras fermoarul”, îşi încep ofiţerii de la Omoruri scrisoarea deschisă cu titlul „Pe urmele morţii” adresată conducerii Poliţiei Române şi Ministerului de Interne.

„Noi ne facem treaba, e datoria noastră să-i prindem pe oamenii răi, iar voi cei care ne conduceţi trebuie să ne asiguraţi toate resursele necesare. Numai că nu se intamplă aşa. De cîteva luni, NOI, Serviciul Omoruri, stăm cu sabia deasupra capului tocmai pentru banii care ne recompensează orele petrecute în condiţii nocive. Cică am fi băgat mâna în buzunarul statului”, continuă poliţiştii.

Istoricul sporului de toxicitate (cadavru)

Pe scurt, povestea e simplă. De peste 20 de ani, ofiţerii de la Omoruri primesc un spor de toxicitate, care reprezintă 50% din salariul de funcţie, calculat acum la nivelul anului 2009, arată aceştia.

„Ăsta e şi unul dintre motivele pentru care am reuşit să ne selectăm oamenii în fiecare an. Doar că, începând cu luna ianuarie, dintr-o dată, după mai bine de 20 de ani în care nimeni n-a găsit nicio ilegalitate, ni s-a spus că pentru plata acestui spor nu e suficient doar pontajul, ci el trebuie să fie însoţit de acte doveditoare. Adică ofiţerul X merge la cercetarea la faţa locului 7 ore, îl treci 7 ore, dar trebuie să şi dovedeşti că a stat efectiv acolo 7 ore. Păi cam aşa ar trebui să facem şi cu sporul de antenă şi pentru toţi poliţiştii ţării. Iei sporul de antenă cât stai lângă ea. Când eşti plecat la investigaţii sau cu maşina care n-are antenă, nu mai iei. Că nu ne imaginăm acum că toţi poliţiştii au staţii. N-au. Nu suntem pe principiul să moară şi capra vecinului. Dar asta ne-a demonstrat practic faptul că, dacă n-am auzit de vreo cercetare prealabilă la nivelul ţării, înseamnă că NOI, Serviciul Omoruri, suntem un ghimpe în coasta cuiva. Adică practic, potrivit Serviciului Control Intern de la Capitală, trebuie să dovedeşti la sânge că meriţi fiecare bănuţ, dar regula se aplica doar pentru noi. Şi dintr-o dată. Oare pe cine am mai deranjat acum?”, spun poliţiştii de la Serviciul Omoruri.

Să prinzi un criminal nu înseamnă să stai în costum la birou, mai spun aceştia.

„De ce nu s-a sesizat nimeni când ne-au trimis la Caracal şi am cernut până şi rahatul din hazna? Atunci nu mai eram hoţi? Atunci eram buni, să spălăm onoarea tuturor. Nu vă e ruşine aşa puţin măcar? Să ai nişte oameni care au fost mereu dedicaţi şi mereu, mereu cineva să le sufle în ceafă şi să-i împungă, să-i timoreze, să-i umilească? Să-i urmărească la fiecare pas? Să ai ceva ce funcţionează şi cineva să se străduiască atât de tare să distrugă? E de neînţeles şi frustrant. E frustrant pentru noi, pentru familiile noastre. Numai anul trecut am stat cu toţii peste program cam 7.000 de ore. Nimeni de la noi nu apucă vreodată să beneficieze de tot concediul de odihnă. Avem o medie de 100-120 de omoruri, tentative si lovituri cauzatoare de moarte pe an. 1.200 de morţi suspecte, la care se adauga 500 de negaţii. Doar cu cele 500 de negaţii, anual Serviciul nostru face o economie la bugetul instituţiei de 1 milion de lei noi. E un sistem unic in ţară implementat tot de noi. Pentru cei care nu ştiu, e simplu. Cu expertiza unui medic legist prezent la faţa locului, nu cerem autopsierea celor care au murit de cauze naturale şi erau şi în vârstă şi clar nu au semne de violenţă, decât dacă o cere familia. Un milion de lei anual din care noi nu ne-am pus o uşă, un termopan, un fişet nou, veste antiglonţ sau orice altă dotare, pentru că banii rămân la comun, în oala de la Poliţia Capitalei.

La dosarele uzuale amintite mai sus se adaugă şi alte cauze în care suntem delegaţi de Parchetul General, DNA sau DIICOT. Iar rata de rezolvare e de 99%. Asta în condiţiile în care toate soft-urile şi aplicaţiile sistemului nu ne ajută cu nimic. La noi nu e ca-n filme. Nu avem recunoaştere facială, legea nu-ţi dă voie să ai tot felul de baze de date. Nu avem tablete sau alte gadget-uri de ultimă generaţie. Calculatoarele performante sunt un vis. Stăm şi implementăm mereu tot felul de date în tot felul de sisteme şi update-uri. Avem registre peste registre. Avem şi registru în care trebuie să scriem cu pixul ce-am implementat în calculator pentru nişte baze de date, care cumva sunt in afara legii. Ce e si mai tare, e că avem şi „mama registrelor”. Birocratic se cheama registrul unic. Adică e registrul care ţine evidenţa tuturor registrelor, agendelor şi condicilor. Dar dacă aşa sunt regulile interne, implementăm, notăm, înregistrăm. Păi noi nu mai avem timp să fim poliţişti, suntem secretare. Şi cu toate astea dăm înainte. Birourile le-am văruit singuri. Ne-am mutat de două ori în 5 ani. Culmea dintr-o clădire cu bulină roşie. Ultima dată, acum cateva luni tot într-o clădire cu bulină roşie, pentru că anterioara avea bulină roşie. Pricepeţi ceva? Inţelegeti de ce? Dar dosarele au mers mai departe. Iar un caz rezolvat nu e la un click distanţă. Şi cu toate astea îi prindem şi îi ducem în faţa instanţei. Şi pleci acasă şi târziu, sau poate după două zile, unsuros, cu hainele mirosind a mort, cu plămânii plini de substanţe chimice şi fără bani şi cercetat că ai furat. E de-a dreptul ca la Miliţie.

Poate că s-au găsit însă GPS-uri pentru ăştia de la Omoruri. Pentru că a ataşa un proces-verbal de cercetare la faţa locului unui pontaj care ajunge la un contabil, la Financiar şi apoi la tot lanţul trofic ce semnează statele de plată, e un pic ilegal. Urmărirea penală nu e publică şi n-avem cum să punem la dispoziţie documente din dosarele penale pe care le instrumentăm. Poate ca cipurile alea, pe care ar trebui să ni le implantaţi, ca să fie toata lumea liniştită că ofiţerul Y e la INML la autopsie şi n-a ajuns cumva înapoi la birou, ar trebui să înregistreze şi mirosul şi greaţa.

Să nu înţeleagă careva că ne plângem că e greu la Omoruri. Nu ne plângem. Acum ţipăm pentru că ne-am săturat de acuzaţii, controale, şicane şi alte mizerii care nu fac parte din munca de poliţie. Vrem să fim lăsaţi să muncim şi dacă am greşit, plătim.

Dar ne întrebăm şi noi cum vom fi judecaţi şi cum va fi stabilit aşa-zisul furtişag dacă normele prin care se acordă sporul de toxicitate sunt abrogate de nişte ani?

Dacă ne raportăm la sporul de antenă, sunt aproape 50.000 de poliţişti în ţara asta. Şi cam cum credeţi că s-ar putea face calculul efectiv pe fiecare poliţist în parte? Şi să mai vină şi cu acte doveditoare. Doar să le puneţi GPS-uri. Şi încă ceva, toate şedinţele de la primărie sau de la prefectură unde participă şefii de la Capitală, sperăm că nu sunt pontate cu spor de antenă pe fluturaşii lor de salariu, că altfel ar trebui să le vină controlul. E valabil şi pentru cei care ne-au controlat. Maşinile cu care vin la noi să ne tragă de urechi n-au antenă.

P. S. Pentru cei care sunteţi gata să spuneţi că ne umplem de sporuri, noi nu luam spor de antenă. Am putea, dar aşa s-a moştenit, aşa am rămas. Nici spor de toxicitate 100% pentru participarea la autopsii, deşi ni s-ar cuveni.

Cu onoare,
Serviciul Omoruri”

Cu ce se ocupă Serviciul Omoruri

De anul trecut, Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei se ocupă, pe lânga rezolvarea crimelor comise în Bucureşti, şi de instrumentarea altor infracţiuni comise cu violenţă. Tot la Poliţia Capitalei, la Biroul Morţi Suspecte, sunt anchetate şi cazurile de malpraxis care până recent erau instrumentate de poliţiştii de la Secţia pe raza căreia se întâmplau.

Şi tot aici a fost înfiinţat şi Biroul de Agresiuni Sexuale unde poliţiştii instrumentează toate cauzele ce vizează astfel de fapte inclusiv agresiunile sexuale împotriva minorilor. Nu în ultimul rând, ofiţerii Serviciului Omoruri se ocupă de grupările infracţionale violente de la nivelul Bucureştiului. Toate acestea cu 66 de oameni.