MILITARNOUTATI

Scrisoarea militarilor rezerviști din România

“Naționalismul este sufletul politic al corpului etnic prin care ne afirmăm valorile și demnitatea poporului român!”

ROMÂNIA JEFUITĂ

Scrisoare deschisă

În situația actuală, când patriotismul pare că abia mai pâlpâie și în mijlocul trupelor și-a făcut loc trădarea, oportunismul și lașitatea, noi, militarii în rezervă, cei care am rostit un ,,Jurământ de Credință” și care ne-am făcut datoria față de Patrie, nu putem rămâne nepăsători la acțiunea de distrugere a țării.

La peste trei decenii de 1989, România se află în agonie. Țara este pradă jafului și cotropirii, cum nici în vremea otomanilor și a fanarioților nu a fost. Suveranitatea a rămas doar în Constituție, iar țara ați adus-o în situația unui condamnat la pedeapsa capitală care doar așteaptă lovitura de bardă a călăului.

Înainte de a fi o îndatorire constituțională, fidelitatea față de țară este înscrisă în ADN-ul nostru. Suntem vocea inclusiv a celei mai mari părți a personalului activ. De aceea, noi, soldați ai țării până la cea din urmă bătaie a inimii, cântărindu-vă faptele, socotim de datoria noastră să vă atragem atenția, că lucrați contra interesului național. Naționalismul este sufletul politic al corpului etnic prin care ne afirmăm valorile și demnitatea poporului român. Vă cerem să încetați de îndată blamarea naționalismului și prigoana românilor!

Instrucțiunea publică, cultura, cercetarea sunt șubrezite pe zi ce trece. Cu complicitatea unora, desăvârșiți cea mai nefastă perioadă a ceea ce istoricii vor numi cel mai mare exod românesc.

După al doilea război mondial, bolșevicii au importat – în afară de crimă și gulag – statui cu Lenin. Vă cerem să nu ne mai aduceți în mijlocul nostru idoli falși, simboluri care ne insultă memoria istorică!

Încetați acțiunea de deprofesionalizare a instituțiilor care sunt garantul statalității și de deturnare a misiunilor personalului, precum și pe cea de învrăjbire a militarilor activi și în rezervă, pentru că Oștirea a pus România pe hartă!

Încetați folosirea celor din serviciile secrete în scop politic ori străin!

Nu mai alimentați atitudinea ofensatoare la adresa credinței creștine, a Bisericii Ortodoxe în special, și protejați familia, așa cum a lăsat-o Dumnezeu!

Creați locuri de muncă pentru a păstra și a readuce în țară românii băjenari.

Opriți înstrăinarea ultimelor active ale statului român, încălcarea legii la nivel înalt și alimentarea degradării climatului de armonie socială. Încetați subminarea economică, șubrezirea sistemului energetic, precum și înstrăinarea pământului agricol, pentru că în el se află moaștele strămoșilor care s-au jertfit pentru țară. Nu mai numiți agenți ai unor entități străine transnaționale în funcții-cheie!

Încetați sfârtecarea și regionalizarea țării, umilirea românilor, batjocorirea simbolurilor naționale, defrișarea pădurilor și exportul de materii prime!

În condițiile molimei, opriți încercările autoritarist-dictatoriale, încălcarea Constituției și discriminarea unor categorii sociale!

Renunțați la agenda globalist-neomarxistă și nu mai fiți vrăjmașii poporului român!

Consolidați democrația, nu o șubreziți; semănați unire, nu discordie!

Gândiți-vă la izbucnirea unei calamități, a unui război și decretarea mobilizării. Cum credeți dvs. că veți fi comandant al Oștirii, inclusiv al nostru?

București, 30 septembrie 2021.

Semnatari:

General de Flotilă Aeriană (retr.) Radu THEODORU;
Colonel (rez.) Florin ȘINCA;
Colonel (rez.) George BADIU;
Colonel (rez.) Petre CHIȚU;
Căpitan comandor (rez.) Ioan NICHITEAN;
Colonel (rez.) Cezar MANOLACHE;
Colonel (rez.) Luminița ION;
Colonel (rez.) Marian CRISTEA;
Colonel (rez.) Lena MITROI;
Colonel (retr.) Nicolae VĂDUVA;
Locotenent (rez.) Valentin BERCĂ;
Locotenent (rez.) Gheorghe ALEXANDRU;
Eugen SECHILA, subofițer, Legiunea Străină;
Colonel (rez.) Gabriel GEANTĂ ș.a.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

One thought on “Scrisoarea militarilor rezerviști din România

  • Credeti ca ii intereseaza pe guvernanti si pe slugile lor din servicii,mai,mapn etc de scrisoarea voastra??? Nici in cur nu-i doare. Va considerati militari? Va iubiti tara si neamul? Iesiti in fața,organizati oamenii,faceti o adevarata revolutie si ajutati la a ne lua țara inapoi! Altfel sunt doar vorbe goale pe care le poate acrie oricine!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.