Scumpiri la cele mai cunoscute mărci de ţigarete. Cat costa acum un pachet de tigari
Noile declaraţii privind preţurile maximale anunţate pe site-ul Ministerului Finanţelor de către principalii producători din industria tutunului, consultate de MEDIAFAX, arată scumpiri cu 50 de bani pe pachet la cele mai cunoscute mărci de ţigarete, începând din 2 octombrie.
Astfel:
– ţigările Viceroy sau L&M, care costau anterior 15,00 lei/pachet, costă de marţi 15,50 lei/pachet;
– ţigările Pall Mall, care costau anterior 15,50 lei/pachet, costă de marţi 16,00 lei/pachet;
– ţigările Kent, Lucky Strike, Marlboro sau Rothmans, care costau anterior 16,50 lei/pachet, costă de marţi 17,00 lei/pachet;
– ţigările Vogue, care costau anterior 17,00 lei/pachet, costă de marţi 17,50 lei/pachet;
– ţigările Dunhill, care costau anterior 17,50 lei/pachet, costă de marţi 18,00 lei/pachet.
Comercianţii cu amănuntul au aplicat imediat aceste scumpiri, fără a mai aştepta să se epuizeze pachetele achiziţionate la preţurile anterioare, iar producătorii de ţigarete nu au oferit – în raportările către Finanţe – motivele scumpirilor.
În cele mai multe cazuri, scumpirea ţigaretelor este de 3%.
Aceste creşteri de preţuri vin în contextul în care, de la 1 octombrie, gazele s-au scumpit cu 6%, factura urmând să fie mai mare cu aproximativ 4 lei la o gospodărie medie, tarifele la electricitate au urcat cu 0,030 lei/MWh, iar la carburanţi costuile au crescut până peste pragul de 5 lei/litru din cauza majorării accizelor, lansând în cascada scumpirilor produsele cu cele mai mari ponderi în inflaţie.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: