NATIONALSTIRI

Se MAJOREAZA un ajutor de la stat. Românii vor primi bani în plus

Din acest an, un ajutor de la stat care este acordat în anumite situații va fi majorat. Creșterea se aplică de vineri și este inclusă în Legea nr. 47/2019 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019.

Se majorează ajutorul de deces. Acest lucru se regăsește în Legea nr. 47/2019 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, care a fost publicată în Monitorul Oficial pe 12 martie 2019 și care se va aplica din data de 15 martie 2019.

Ajutorul de deces se acordă în 2019, atunci când moare un salariat sau un pensionar (sau un membru al familiei acestora), persoanei care a suportat cheltuielile în urma decesului. Această persoană poate fi soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă. Valoarea ajutorului de deces acordat în acest an urmează să se majoreze semnificativ, după cum se prevede într-un act normativ care se va aplica de vineri, susține avocatnet.ro
Concret, potrivit bugetului, sumele care se vor acorda, începând de vineri, ca ajutor de deces vor fi:
– în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, valoarea ajutorului va fi 5.163 lei;
– în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, suma de bani va fi de 2.582 lei.

Ajutorul de deces va fi acordat doar după ce s-au făcut cheltuielile ocazionate de decesul persoanei cu privire la care se solicită ajutorul privind cheltuielile de deces, conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Ajutorul de deces se poate acorda fie pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de moartea salariatului sau pensionarului, fie pentru acoperirea celor ocazionate de moartea unui membru de familie al acestora.
Totuși, în privința membrului de familie, acesta nu trebuie să fie asigurat sau pensionar la data decesului. Mai mult, Legea nr. 263/2010 prevede expres cine este considerat membru de familie, în scopul acordării ajutorului de deces:
– soțul;
– copiii proprii, copiii adoptați, copiii aflați în plasament familial sau cei – încredințați spre creștere și educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani, precum și copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menționate;
– părinții și bunicii oricăruia dintre soți.
În ceea ce privește cuantumul ajutorului de deces, până pe 14 martie 2019, acesta va rămâne la fel ca anul trecut. Astfel, conform Legii nr. 3/2018 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018, până joi se acordă:
– în cazul decesului asiguratului sau pensionarului – 4.162 lei;
– în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului – 2.081 lei.
Referitor la ajutorul de deces și cuantumul acestuia, acestea nu sunt influențate de stagiul de cotizare, realizarea stagiului de cotizare nefiind o precondiție.
În ceea ce privește documentele necesare pentru acordarea ajutorului de deces, acestea sunt prevăzute pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice:
– cerere pentru acordarea ajutorului de deces;
– certificat de deces (original şi copie);
– act de identitate al solicitantului (original şi copie);
– acte de stare civila ale solicitantului, din care să rezulte gradul de – rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
– dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
– act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
– adeverinţa care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârstă cuprinsă intre 18 si 26 de ani urma o forma de învătământ organizată potrivit legii (original).
Ajutorul de deces poate fi solicitat în maximum trei ani de la data decesului. De asemenea, ajutorul de deces trebuie achitat într-un termen de maximum trei zile lucrătoare de la solicitare.

În privința suportării ajutorului de deces, din 2018 nu îi mai revine angajatorului obligația acordării acestei sume. De anul trecut, angajatorul nu mai datorează contribuția pentru pensii, de unde își recupera suma dată ca ajutor de deces. Banii sunt ceruți la și acordați de casele de pensii.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.