GENERAL

Se poate si altfel! Ţara care a refuzat de două ori intrarea în UE construieşte primul tunel pentru nave (VIDEO)

Norvegia va construi primul tunel destinat vaselor de mare tonaj prin peninsula Stad.

Tunel de 1,6 kilometri lungime şi 36 de metri lăţime va permite vaselor să treacă pe sub peninsula Stad din vestul Norvegiei, care are parte de o vreme periculoasă chiar şi 150 de zile pe an.

Lucrările vor începe în 2019 şi vor dura între trei şi cinci ani, iar proiectul va costa aproximativ 315 de milioane dolari.

Astfel de tuneluri mai există în lume, însă acesta va fi singurul care va permite trecerea unor vase de mare tonaj, de peste 15.000 tone. Va exista un sistem de semaforizare astfel încât să nu existe posibilitatea ca două nave să intre în acelaşi timp în tunel. Norvegienii estimează că prin tunel vor putea trece cinci nave pe oră.

Populaţia Norvegiei a votat de două ori împotriva aderării la UE în cadrul unor referendumuri organizate în 1972 şi 1994. (sursa)

VEZI SI: 10 ani de integrare și sărăcie în UE: Iluzia românilor că străinii ne vor binele

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.