Se pregătesc două lovituri năucitoare pentru Donald Trump! Profetii teribile
Chiar dacă va pleca de la Casa Albă la sfârșitul acestei luni, Donald Trump rămâne în centrul atenției lumii întregi. Chiar și clarvăzătorii se ocupă de el în mod special.
Un grup de înainte văzători, astrologi și persoane care se laudă cu percepții extrasenzoriale care colaborează cu site-ul PsychicWorld afirmă că președintele în exercițiu al Statelor Unite ale Americii va primi lovituri pe bandă rulantă după ce va fi înlocuit de Joe Biden la Casa Albă.
Melania va divorța
Cea mai puternică dintre ele va veni din familie. Prezicătorii amintiți susțin că Melania îl va părăsi „înainte de vară” .Divorțul nu va fi, însă, simgura nenorocire pentru Donald Trump, care va fi nevoit să facă față și unor procese pentru activitatea sa ca președinte.
De asemenea, site-ul PsychicWorld prezice că Donald Trump însuși va lansa o autobiografie pe care o descriu drept „incendiară”.
Mulți susțin, însă, că toate profețiile amintite nu sunt altceva decât speculații ale presei, pe care prezicătorii le-au preluat în speranța că, dacă se îndeplinesc, vor obține notorietatea pe care și-o doresc.
Experiențe la limita morții! Ce spun experții despre femeia care susține că L-a văzut pe Dumnezeu!
De altfel, dincolo de soarta lui Donald Trump, și celelalte predicții par să aibă aceeași origine. a spus că Clarvăzătorii susțin că lumea va fi lovită anul acesta de „prima criză financiară mondială gravă din încoace 2008”, un lucru de care economiștii vorbesc de luni de zile pe baza cifrelor. Cât privește
Anunțul că Statele Unite vor fi lovite de primul „atac cibernetic coordonat pe scară largă”, prezicătorii colportează știri pe care exeperții în securitate cibernetică îl tot anunță. Din păcate, predicțiile nu spun, însă, ce sectoare vor fi afectate și cine va sta în spatele atacului, scrie ziarul britanic Express.
Melania are mai multe sosii?
Nu numai prezicătorii sunt interesați de Melania Trump sau, mai bine zis, de interesul pe care ea îl suscită în rândul publicului. Prima doamnă a sua e din nou în centrul unei bizare teorii a conspirației. Pe internet se zvonește că ar avea mai multe sosii și că acestea o înlocuiesc adesea în timpul unor evenimente oficiale.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: