Se pregateste lovitura TOTALA pentru Raed Arafat. News alert
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) critică proiectul de lege prin care asistenţa medicală de urgenţă ar urma să fie coordonată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi susţine că proiectul de act normativ pus în transparenţă este unul „cu dedicaţie pentru Raed Arafat”. De aceeași baricadă se află și Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
„După dramele din Munţii Apuseni, Siutghiol şi Colectiv, după incendiile din spitalele româneşti şi după numeroase alte episoade tragice în care Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi-a arătat neputinţa, Arafat are tupeul să vină acum şi să ceară subordonarea întregului sistem al medicinei de urgenţă. Un tupeu care se bazează pe ceva: pe protecţie politică. În loc să-i fie făcut vânt din sistem acestui incompetent notoriu, nişte şmecheri din politică îl ţin în spate şi împart cu el beneficiile’, afirmă joi preşedintele AUR, George Simion, într-un comunicat de presă.
La rândul său, Claudiu Târziu, liderul grupului parlamentar AUR din Senat, consideră că asistenţa medicală de urgenţă ar trebui să ţină de Ministerul Sănătăţii şi nu să fie subordonată DSU, sugerând că miza o constituie bugetul anual de aproximativ 2 miliarde de lei pe care l-ar avea la dispoziţie medicina de urgenţă.
„Este nefirească tendinţa de subordonare faţă de DSU, căci ar trebui ca UPU să ţină de Ministerul Sănătăţii, deci de spitale. În joc se află şi o miză financiară foarte mare. Medicina de urgenţă are un buget anual de aproximativ două miliarde de lei. DSU realizează zeci de proceduri de achiziţii publice majore şi am văzut în perioada pandemiei cât de temeinice au fost ele. Practic, numai dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în perioada pandemiei, concluzia nu poate fi aceasta: coordonarea unei activităţi medicale trebuie să revină Ministerului Sănătăţii, iar măsurile de sănătate publică trebuie adoptate tot de Ministerul Sănătăţii”, precizează Târziu.
Demisia sau demiterea lui Raed Arafat din funcţia de „reprezentant al DSU” este o chestiune de urgenţă naţională, mai transmite sursa citată.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: