MILITAR

Se pregăteşte România de RĂZBOI?

tanc

Guvernul a aprobat proiectul de modificare a Legii privind staţionarea şi tranzitul trupelor străine pe teritoriul României.

Guvernul a aprobat joi o serie de modificări şi completări la Legea nr. 291/ 2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, informează Biroul de presă al Executivului.

Prin proiectul de lege adoptat de Guvern se introduc ‘soluţii legislative care să permită implementarea pe teritoriul României a măsurilor de reasigurare aliate’.

‘Ca stat membru NATO, România şi-a asumat o serie de angajamente în susţinerea efortului de apărare colectivă a organizaţiei. Planul de creştere a capacităţii operaţionale a Alianţei (Readiness Action Plan), adoptat ca urmare a deciziilor luate la Summit-ul NATO din septembrie 2014, din Ţara Galilor, prevede o serie de măsuri de reasigurare şi de adaptare a statelor NATO la noile provocări, riscuri şi ameninţări ale mediului internaţional de securitate.

Cele mai importante dintre aceste măsuri prevăd înfiinţarea unor elemente multinaţionale de comandă şi control pe teritoriul unor state membre ale Alianţei (printre care şi România), pentru sprijinul integrării forţelor NATO, prepoziţionarea unor produse militare, echipamente şi materiale din înzestrarea forţelor armate ale unor state NATO, în scopul pregătirii şi/ sau desfăşurării unor operaţiuni, precum şi creşterea numărului de exerciţii având ca scop apărarea colectivă’, precizează sursa citată.

În comunicat sunt menţionate şi domeniile acoperite de modificările şi completările propuse de Executiv: ‘prepoziţionarea unor produse militare, echipamente şi materiale din înzestrarea forţelor armate străine, însoţite, după caz, de personalul de deservire; adaptarea procedurilor privind trecerea frontierei de stat a României la nevoile de instruire; optimizarea modalităţii de acordare a sprijinului naţiunii gazdă, în contextul efortului de apărare colectivă; adaptarea procedurilor de înfiinţare/ dislocare a unor comandamente, entităţi/ elemente sau structuri multinaţionale la cerinţele impuse de efortul de apărare colectivă sau în vederea punerii lor la dispoziţia NATO’.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

2 comentarii la „Se pregăteşte România de RĂZBOI?

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.