POLITICA

Se recalculează toate pensiile! Schimbari mari pentru pensionari din 2021

Se recalculează toate pensiile! Ce pensii vor primi toți pensionarii din 2021? Noul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a vorbit astăzi despre ce se va întâmpla cu pensiile în anul care bate la ușă.

Raluca Turcan a anunțat că va continua procesul de recalculare al pensiilor. Astfel, se va continua munca pe care a depus-o Violeta Alexandru.

„Vreau să facem un pas mare pe subiectul recalculării pensiilor pe contributivitate. Acest subeict a fost abordat doar în cheie electorală, țin mult la acest subiect, pensionarii au fost nedreptățiți și cred că acest subiect trebuie clarificat”, a declarat Raluca Turcan.

Ce apare în Programul de Guvernare
Executivul va calcula pensiile după principiul contributivității. Din cauza faptului că legislația din România s-a schimbat în acest domeniu în ultimii ani, separat de cadrul general, o serie de excepții și de privilegii fiind obținute prin legi speciale în Parlament, s-a creat, la nivelul celor 4,9 milioane de pensionari, diferite tipuri de pensii stabilite nu numai pe criteriul contributivității.

Valoarea punctului de pensie va fi majorat anual pentru a acoperi 100% rata inflației și minim 58,5% din rata de creștere a salariului mediu brut pe economie.

Modernizare totală la casele de pensii

Conform programului de guvernare, vor fi consolidate în continuare abilitățile de management la nivelul conducerii caselor de pensii, prin fixarea, de la începutul anului 2021 a unor indicatori de performanță clari pentru toate casele. Un criteriu de evaluare esențial se va referi la recuperarea în totalitate a întârzierilor (unele extrem de mari) în emiterea deciziilor de pensionare, a deciziilor de recalculare respectiv a deciziilor pentru pensiile comunitare.

În noua abordare de management, consultând și modele europene în domeniu, parte din activitățile necesare în vederea stabilirea dreptului la pensie ar putea fi externalizate pentru a degreva sistemul public de anumite sarcini care aglomerează personalul.

Toate informațiile vor fi publice, casele de pensii având un deficit de comunicare cu pensionarii ceea ce, pe fondul permanențelor schimbări la nivelul cadrului legal, induce o neîncredere a pensionarilor în sistem. Anul 2020, afectat direct de efectele pandemiei, nu a putut genera, în condiții de obiectivitate, o dezbatere publică necesară privind contribuțiile la pilonul 2 de pensii. Obiectivul rămâne prioritar pentru Guvern.

Guvernul își propune să crească nivelul de informare a pensionarilor cu privire la întreg cadrul legal și implicit la modificările din ultimii ani și capacitatea sistemului, de identificare și implementare a soluțiilor de creștere a eficienței în furnizarea serviciilor pentru pensionari, indiferent de locul de reședință.

Mai mult, se dorește și dezvoltarea de programe de implicarea a pensionarilor în comunitate prin activități de voluntariat sau petrecere a timpului liber.

Sursa:capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.