GENERAL

Se schimbă harta Europei?! Votul din Franţa si viitorul Occidentului. News alert

Marine Le Pen, rivala președintelui Emmanuel Macron la alegerile prezidențiale, dorește scoaterea Franței din NATO, oprirea cooperării cu Germania, dar și o relație mai bună cu Rusia, țara lui Vladimir Putin.

Marine Le Pen, candidata în turul al doilea al alegerilor prezidențiale franceze din 24 aprilie, are o viziune total diferită de Emmanuel Macron. Aceasta vrea să scoată Franța din NATO și să se asocieze cu Vladimir Putin. Are și alte planuri mari, dar șocante pentru populație.

Programul politic al lui Marine Le Pen, politiciana formațiunii Rassemblement National va schimba jocul, în cazul în care va fi aleasă președinte. Potrivit jurnaliștilor francezi de la Les Echos, aceasta dorește ca Franța să se bucure de victoria din trecut și să oprească tot ce au făcut foștii lideri.

Politica cadidatei cu privire la NATO arată total diferit. Aceasta vrea să retragă Franța din NATO, așa cum a făcut generalul de Gaulle în 1966, și să mute sediul Centralei NATO din Europa în altă zonă, nu în Paris.

Marine Le Pene crede că cu Statele Unite, „relația fundamentală nu funcționează în interesul Franței”. Pentru ea, „Statele Unite nu se comportă întotdeauna ca un aliat al Franței”. Prin urmare, rivala lui Macron consideră că este necesar să se „revizuiească” cooperarea cu Casa Albă, în special în domeniul informațional.

Marine Le Pen nu are o părere pozitivă despre Germania și dorește „să pună capăt cooperării industriale întreprinse cu Germania în domeniul armamentului, desfășurată în detrimentul suveranității tehnologice și al interesului industrial.”

Ce se va alege de Franța?
Candidata are în prim plan „o alianță cu Rusia” pe anumite subiecte precum „securitatea europeană” și „lupta împotriva terorismului pe care a asigurat-o cu mai multă consecvență decât orice altă putere”, după cum se precizează programul său politic scris înainte că Vladimir Putin să atace Ucraina.

Aceasta are în plan ca Franța să se alieze cu Rusia. Marine Le Pen vrea să consolideze și relația bilaterală cu Regatul Unit, care a renunțat la UE. „A dori să te apropii de țara cea mai apropiată de Statele Unite și cea mai atașată de NATO este în cel mai bun caz o abordare incoerentă”, a declarat Nicolas Tenzer, președintele Centrului de Studiu și Reflecție pentru Acțiune Politică (CERAP) din Paris.

Un alt punct din programul politic al rivalei lui Macron are în vedere circulația mărfurilor. „RN intenționează să impună din nou „controlul la frontiera națională” a mărfurilor pentru a evita frauda și să „revizuiască acordurile de liber schimb care nu respectă interesele Franței”.

Nicolas Tenzer consideră că va fi dezastru dacă aceasta va câștiga alegerile din 2022. „Franța ar deveni un paria pe scena internațională. Ar fi izolată de aliații săi europeni și cuvântul său ar fi pus la îndoială”, potrivit Les Echos.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.