SE SCHIMBA LEGEA! Ce nu mai ai voie să faci când vei ieşi la pensie
O situaţie de care presa a scris tot mai des în ultimele luni trebuie să fie eliminată din sistem, spune ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru. Este vorba despre cumularea pensiei cu salariul în sistemul public, care a dus la situaţii aberante precum persoane de 45 de ani, în plină formă de muncă, care se pensionează din sistemul public şi, eventual, revin apoi să se angajeze tot în sistemul public.
Ministrul Violeta Alexandru spune că a iniţiat propunerea de interzicere a cumulării pensiei cu salariul în sistemul public pentru a se elimina astfel de situaţii profund injuste şi pentru ca toată lumea să fie corectă cu privire la resursele publice.
„Eu am iniţiat această propunere având convingerea că în sistemul public trebuie să privim lucrurile foarte corect: la 45 de ani eşti în plină formă de muncă; este profund injust să te pensionezi, după care să te întorci în sistemul public, şi sunt cazuri de persoane care se întorc chiar în aceeaşi instituţie, şi să-ţi continui activitatea. Sunt convinsă că această reglementare nu va inhiba pe cei care sunt în formă optimă de muncă şi care se vor îndrepta spre zona privată, şi cred că este nevoie de expertiza lor în domeniul privat. În acelaşi timp, cred că cei care au înţeles că a venit momentul să fim corecţi cu privire la resursele publice vor face opţiunea în termenul de 15 zile şi vor alege între pensie şi salariu”, a explicat ministrul Muncii.
Ce categorii vor fi exceptate de la această regulă
Violeta Alexandru a arătat totuşi că vor exista şi o serie de excepţii de la această regulă, fiind vorba în principal despre angajaţii din educaţie, sănătate sau cultură.
„Reglementarea (…) cu privire la excepţiile la care vă referiţi a venit ca urmare a mai multor consultări cu partenerii sociali, respectiv ca urmare a numărului semnificativ de mesaje pe care atât eu, cât şi premierul şi membrii cabinetului le-au primit, de la profesori din învăţământul preuniversitar, mai ales cadre didactice care au răspuns nevoii comunităţii de a-şi continua activitatea, pentru că nu există alternativă, respectiv de la cadre medicale care ne-au demonstrat în mod obiectiv care este aportul lor în domeniile în care expertiza lor este relevantă, necesară. Au fost foarte multe semnale pe care le-am primit de la actori, de la oameni de cultură, care ne-au semnalat faptul că în domeniul în care lucrează, oamenii îi apreciază pentru ceea ce ei fac în diverse situaţii, cum ar fi actorii care joacă în piese de teatru şi care reprezintă un nume în acest context şi care sunt personalităţile pentru care publicul vine să vadă un spectacol”, a explicat ministrul, potrivit Agerpres.
Va fi foarte importantă decizia de la caz la caz a managerului de instituţie
Violeta Alexandru a mai declarat că activitatea acestor categorii va putea fi continuată după pensie doar în măsura în care managerul instituţiei vizate nu va găsi o altă soluţie.
„Toate aceste situaţii, pentru că legile trebuie să ţină cont de situaţiile de viaţă şi de ce se întâmplă în realitate, respectiv semnalele pe care le-am primit de la asistenţii personali ai persoanelor cu dizabilităţi, ne-au determinat să facem anumite corecţii în propunerea pe care noi am avansat-o iniţial şi să reglementăm de o asemenea manieră încât activitatea acestora să continue, dar doar în măsura în care nu există o altă soluţie pe care să o evalueze de la caz la caz managerul, cel care administrează respectiva unitate de învăţământ, unitate sanitară, teatru etc. Reglementarea noastră pune accent pe responsabilitatea fiecărui conducător de instituţie, care trebuie să evalueze în ce măsură există alternative şi să decidă just astfel încât să-şi poată continua activitatea în mod normal”, a precizat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: