Se schimbă regulile pentru CONCEDIILE MEDICALE. News alert!
Ministrul Sănătății a stabilit prin ordin comun cu al Casei Naționale de Asigurări noi reguli pentru acordarea concediilor medicale și a indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate. Astfel, persoanele care se deplasează în zone de risc COVID-19, în cunoștință de cauză, nu vor primi decât 5 zile de concediu de carantină, în loc de 14, așa cum se stabilise inițial.
Autoritățile din România stabilesc noi reguli pentru concediile și indemnizațiile oferite persoanelor care se deplasează în zone de risc COVID-19, din motive de cheltuială a banului public cu chibzuință, potrivit purtătorului de cuvânt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
„De concedii medicale ar trebui să beneficieze doar acele persoane care au cu adevărat nevoie de ele”, a precizat Mihaela Tănase, purtătorul de cuvânt al CNAS.
Concediu mai scurt pentru persoanele care se deplasează în zone de risc COVID-19
Astfel, românii care se deplasează în zone de risc COVID-19, în cunoștință de pericolul la care se expun, vor primi doar 5 zile de concediu în loc de 14.
„În aceste cazuri vorbim clar despre persoane care decid în interes personal să plece într-o zonă declarată cu risc epidemiologic. Deci, avem acele hărţi, acele statistici în care suntem avertizaţi prin toate canalele că este zonă cu risc epidemiologic ridicat. În momentul în care eu decid să plec în vacanţă – de exemplu, plec în Marea Britanie, să zicem –, când mă întorc nu este normal să mă bazez pe faptul că statul îmi va plăti 100% concediu de carantină timp de 14 zile, cum era până la 1 august. Pe de o parte, trebuie să descurajăm deplasările în zonele cu risc epidemiologic, pe de altă parte, sigur că acea persoană trebuie să stea în izolare 14 zile pentru a nu pune în pericol alţi oameni”, a adăugat Tănase.
Astfel, variantele în aceste condiții ar fi intrarea într-un concediu de odihnă sau într-un concediu fără plată.
Se schimbă regulile pentru medicii de familie. Cum se vor elibera concediile medicale
De asemenea, medicul de familie va fi obligat să acorde concedii medicale în etape și doar în baza unui plan care să ateste recuperarea pacientului. Amintim că, până la finalul lunii iulie, concediile medicale au fost alocate într-o singură etapă.
„Din numărul total de zile pentru afecţiunea respectivă se fracţionează, cel puţin în două etape. Se pune pacientul pe un tratament, se monitorizează şi i se acordă omului în continuare concediul medical dacă medicul consideră necesar, iar dacă nu, nu. Monitorizarea se poate face şi în cadrul unei consultaţii la distanţă. E vorba despre bolile obişnuite, pentru că afecţiunile oncologice nu intră în această discuţie”, a explicat Mihaela Tănase.
Prin urmare, în prima etapă, medicul va acorda pacientului maximum 4 zile de concediu medical, cu încadrarea în limita maximă de 7 zile pentru fiecare episod de boală, respectiv 28 de zile pe an.
Un medic specialist din ambulatoriu poate să acorde, în primă etapă, maximum 15 zile de concediu medical, cu încadrarea în limita maximă de 30/31 zile/lună, respectiv 90 de zile/pe an.
Cazurile de excepție. Cine poate beneficia de concediu medical integral
De la normele prezentate anterior, fac excepție: concediile medicale pentru maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav, precum şi în cazul riscului maternal. Acestea se oferă într-o singură etapă, fără întocmirea planului de urmărire a evoluţiei bolii.
Nu se întocmește un plan de urmărire a evoluției bolii în următoarele cazuri: boli cardiovasculare, SIDA, neoplazii şi tuberculoză, pentru urgenţele medico-chirurgicale, pentru bolile infectocontagioase din grupa A şi pentru bolile infectocontagioase pentru care se impune măsura izolării, precum şi în situaţia în care asiguratul este internat în spital.
În cazul în care starea de sănătate a pacientului este precară și nu poate reveni la activitățile de muncă, se poate prelungi concediul medical cu maximum 7 zile, pe baza unei scrisori medicale, potrivit adevarul.ro.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: