POLITICA

Se strânge lațul… Sora Gabrielei Firea, șefa Serviciului de Asistență și Protecție Socială în perioada abuzurilor inimaginabile din azilele groazei

În spatele abuzurilor din centrele pentru persoane cu dizabilități investigate la începutul anului de reporterii Centrului de Investigații Media (CIM) și Buletin de București (BdB) se află o încrengătură de cumetrii și legături între „abuzatori” și angajații statului care trebuiau să îi oprească pe aceștia. Nela Vica Andrieș, fostă Vrânceanu, sora Gabrielei Firea, conducea Asistența Socială din Voluntari chiar în perioada abuzurilor de la cele trei azile ale groazei, unde oamenii erau ținuți în condiții inimaginabile, flămânzi și fără îngrijire medicală, cu răni până la os și plini de fecale, arată documentele consultate de reporterii celor două publicații.

Nela Vica Andrieș, fostă Vrânceanu, sora Gabrielei Firea, a condus Asistența Socială locală din Voluntari chiar în perioada în care abuzurile aveau loc, arată documentele consultate de reporterii reporterii Centrului de Investigații Media (CIM) și Buletin de București . Imediat după apariția investigațiilor, sora ministrului Firea s-a transferat, iar acum lucrează la DGASPC Ilfov.

La finalul lunii mai, Gabriela Firea încheia „o săptămână plină de evenimente speciale”: „draga” ei soră mai mare, Vica Nela Andrieș (fostă Vrânceanu), dar și „sora” de la București, Ligia Gheorghe, și-au sărbătorit zilele de naștere. Cele două, sora și „sora”, Nela Vica Andrieș și Ligia Gheorghe (fostă Enache), mai au ceva în comun: au făcut bani din domeniul asistenței sociale, una ca funcționar public, cealaltă ca furnizor privat, arată informațiile reporterilor de investigații.

Vica Nela Andrieș a lucrat la Serviciul de protecție și asistență socială din cadrul Direcției de Asistență Socială Voluntari (DAS) încă din 2017. La început, sora ministrului Firea a fost inspector, dar după o perioadă a devenit șefa Serviciului de Asistență și Protecție Socială din cadrul instituției din Voluntari aflate în subordinea directă a cumnatului ei, soțul Gabrielei Firea și primarul de Voluntari, Florentin Pandele. În anul 2022, conform declarației de avere, a câștigat de la DAS – unde a lucrat până în 20 februarie – aproape 11.000 de lei pe lună.

Această informație le-a fost comunicată reporterilor de către directoarea DAS Voluntari, Daniela Lazăr.

În prezent, sora ministrului Firea, Nela Vica Andrieș lucrează la „Serviciul de Incluziune din cadrul Departamentului de Protecția Copilului”, așa cum a comunicat reporterilor Elena Maria Ioniță, persoana responsabilă de comunicarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copiluluii Ilfov.

DAS Voluntari și DGASPC Ilfov sunt însărcinate să se asigure că furnizorii de servicii sociale publice sau private din Voluntari și, respectiv, cele din întregul județ Ilfov își țin beneficiarii în condiții demne și legale.

„Au, în principiu, atribuții care se completează. DAS are atribuții în special în ceea ce privește asistența persoanelor vârstnice, care pot avea și o dizabilitate, pe când DGASPC Ilfov are responsabilitatea serviciilor sociale specializate pentru persoanele cu dizabilități”, afirmă Georgiana Pascu, de la Centrul de Resurse Juridice (CRJ).

Între furnizorii privați care ar fi trebuit verificați chiar de oamenii din subordinea Nelei Vica Andrieș la DAS Voluntari se regăsește și Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz.

Timp de mai bine de doi ani, încă de la înființarea asociației, în noiembrie 2020, și până la demisia cerută formal la sfârșit de ianuarie 2023, imediat după prima investigație publicată de CIM și Buletin de București, vicepreședintele Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz a fost, în acte, chiar Ligia Gheorghe, cea mai bună prietenă a ministrului Firea.

Astfel, în timp ce reporterii documentau și relatau problemele grave din centrele din Voluntari, sora Gabrielei Firea, Nela Andrieș, conducea Direcția din instituția de asistență socială locală ce trebuia să verifice condițiile în care operatorii de centre pentru persoane dependente, inclusiv asociația din conducerea căreia făcea parte „sora” surorii ei, Ligia Gheorghe, își găzduiesc și servesc beneficiarii.

Tot în perioada publicării investigațiilor, Ligia Gheorghe, acum consilier al ministrului Familiei Gabriela Firea, a transmis, prin echipa de comunicare a ministerului, că și-ar fi dat demisia din Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz încă din martie 2022.

În realitate, Ligia Gheorghe a ieșit din asociație la două zile de la publicarea primei investigații despre neregulile din centrul asociației ei din Pipera, adică pe 26 ianuarie 2023, conform investigației semnate de jurnalistul Ovidiu Vanghele.

Într-un comunicat oficial al Ministerului Familiei apărut în urma descinderilor DIICOT, instituția afirmă că Ligia Gheorghe nu ar fi știut că asociația nu a înregistrat demisia ei.

„Doamna G. L. a informat instituția că nu a urmărit modul în care asociația a dus la îndeplinire solicitarea sa, demisia fiind un act unilateral. Doamna G. L. a precizat că a aflat cu surprindere, abia când a fost contactată de jurnaliști la finalul anului 2022, că încă figura în acest Consiliu Director. Imediat după a solicitat explicații din partea conducerii asociației și a cerut urgentarea punerii în aplicare a cererii de demisie”, a comunicat ministerul condus de Firea despre consiliera ministrului.

Consiliera ministrului Firea ar fi mințit și în declarația dată procurorilor. Conform surselor CIM și BdB, ea ar fi susținut, în declarația dată în dosar, că unica ei implicare în asociația condusă de Godei a fost să-l ajute la înființare, când avea nevoie de trei oameni pentru a fonda organizația. Din informațiile publice, Ligia Gheorghe nu se numără printre fondatorii Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz.

Reacția Ministerului Familiei condus de Gabriela Firea
Gabriela Firea susține că „nu are implicare în acest caz și nu a avut cunoștință de activitatea centrelor și a asociației menționate în această anchetă.” Mai mult, într-un comunicat de presă emis de Ministerul Familiei și Egalității de Șanse, aceasta precizează că „afirmațiile privind legătura dintre ministrul Gabriela Firea și doamna G. L., alta decât cea de prietenie și colegialitate, sunt tendențioase și au rolul de a deforma realitatea”.

În realitate, însă, Firea ar avea mai multe legături cu asociația care abuza zeci de persoane. Pe lângă strânsa prietenie cu vicepreședinta Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz, ea ar fi fost apropiată și de președintele ONG-ului, Ștefan Godei, reținut și apoi arestat în acest caz. Fost vicepreședinte al Organizației Tineretului Social Democrat Ilfov în 2013, Godei ajuns suficient de apropiat de familie Firea Pandele încât să participe a participat la botezul fiului acestora, petrecere ținută la hotelul finului lor, Robert Negoiță.

Imobilele în care funcționează „lagărul” Casa Cora și Asistența Socială a Primăriei Voluntari aparțin aceluiași proprietar, iar patroana Casei Cora este chiar nașa copilului unei inspectoare de la aceeași instituție ilfoveană, mai scriu cele două publicații.

Conform acestora, prima măsură luată de Ministerul Muncii ldupă publicarea investigațiilor a fost să rupă un protocol încheiat cu Centrul de Resurse Juridice (CRJ) prin care experții organizației aveau dreptul să viziteze inopinat centre de genul celor din Voluntari. O altă măsură a fost un control la actualul „lagăr” al Cristinei Dumitra, soldat cu amendă de 6.400 de lei, și o circulară în care ministerul cerea respectarea legii.

Azilele groazei
O operațiune de amploarea a Poliției Române și DIICOT a avut loc marți dimineață, când anchetatorii au descins la trei azile pentru persoane vârstnice din județul Ilfov. Aproximativ 100 de persoane erau ținute în condiții inimaginabile, flămânde și fără îngrijire medicală, de către două grupuri infracționale, potrivit IGPR.

Două instituții publice cu responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului sunt vizate, de asemenea, de o anchetă. Locuitorii din Voluntari au povestit că bătrânii stăteau dezbrăcați la gardul centrelor și cerșeau bani sau mâncare trecătorilor.

Bătrânii erau ținuți ca-n lagăr în cămine private din Voluntari, cu răni până la os și plini de fecale: „Condițiile de la Auschwitz. Cerșeau la gard, în pielea goală”.

Condițiile teribile din căminele de bătrâni au fost dezvăluite încă din luna februarie 2023 de o investigație jurnalistică a publicațiilor Buletin de Bucureșt i și Centrul de Investigații Media .

Medicii care i-au preluat pe bătrânii din azilele groazei sunt șocați: „Au fost depistate obiecte străine în stomac. Nasturi și mărgele. Probabil că de foame și-au mâncat hainele”.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.