Se taie pensiile din 2021? Anunțul lui Dan Barna
Se taie pensiile din 2021? Barna a zis-o clar. Toți pensionarii sunt vizați. Vicepremierul a anunțat, astăzi, că România trebuie să se încadreze într-un deficit bugetar de 7% asumat în faţa Comisiei Europene.
Dan Barna a declarat, luni, că nu există niciun plan de tăieri de pensii sau salarii
„În momentul de faţă, trebuie să fim foarte oneşti, România vine după o perioadă care nu s-a încheiat de criză economică reală, multe zone, HoReCa şi multe zone de industrie fiind afectate semnificativ de nefuncţionarea economiei din motive de COVID. Din acest punct de vedere, mesajul foarte clar pe care l-a transmis premierul şi îl transmit şi eu este că nu vor exista tăieri în anul următor, şi asta e o chestiune importantă pentru că am văzut o rostogolire în spaţiul public că se vor tăia pensii, salarii.
Nici pe departe. Nu va exista nicio tăiere de pensii sau salarii. Se realizează chiar un pic peste indexările necesare, se îngheaţă într-adevăr creşterile la parlamentari, la demnitari, la zona aceasta şi e un lucru necesar tocmai pentru a păstra un echilibru necesar şi a ne încadra în deficitul de 7% asumat faţă de Comisia Europeană în acest context de perioadă pandemică. Aceste măsuri sunt foarte responsabile, dar repet, nu există niciun plan, nici în glumă nici în subtext, de tăieri de pensii sau salarii”, a declarat Barna, la TVR 1, potrivit Agerpres.
De asemenea, premierul Florin Cîţu a anunţat, luni, că nu vor fi tăiate salariile angajaţilor din sectorul public în anul viitor, acestea urmând să fie menţinute la nivelul celor din decembrie 2020 până va fi definitivată o analiză asupra legii salarizării.
Îngheață salariile
Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, Executivul condus de Florin Cîţu ar urma să ia o decizie drastică ce priveşte milioane de români. Cuanutumurile pentru o serie de venituri, dar şi salariile bugetarilor, ale profesorilor sau unele pensii de serviciu ar urma să fie îngheţate la nivelul pe care-l au în prezent, adică în luna decembrie 2020.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: