NATIONAL

Se va lăsa întunericul peste România? Bogdan Chirieac: „Se pare că istoria e ciclică”

De la vârful Europei a fost lansat subiectul toamnei anului 2022: raționalizarea consumului energetic. Ce se va întâmpla în România?

Întrebarea care se află în mintea tuturor este legată de anunțata raționalizare a energiei. Invitat în platoul unei emisiuni transmisă de România TV, analistul politic Bogdan Chirieac a declarat:

”Eu încerc să mă informez aproape zilnic de la oameni care chiar cunosc sistemul și sunt în domeniu. Înțeleg că România are o putere instalată de energie electrică de 16 mii de mW. Dintre aceștia, din mare nefericire, funcționează doar 6 mii de mW dintr-o mie de motive: că nu a fost suficientă apă… și nu a fost, Hidroelectrica chiar a făcut ce a putut, că mai sunt probleme pe zona de termocentrale și așa mai departe. Necesarul României e cam de 8000 de mW. Cei 2000 de mW se importau – vorbim de putere instalată. Problema care este? Noi producem 6000 de MegaWați dar când ai vârf de consum, 2000 de mW trebuie să imporți. Până acum am avut de unde importa, din Uniunea Europeană, pe bani, cinstit. Neavând de unde importa, fiindcă nu are nimeni energie să îți dea, atunci automat sistemul energetic național oprește anumiți consumatori. Poate opri consumatori foarte mari, cum este ALRO, care este principalul consumator de energie electrică, 7-10% din energia din România o folosesc. Când vor fi probleme? În orele de vârf care sunt dimineața, de la orele 8 la 9, și seara, de la orele 18 la orele 21. Astea sunt vârfurile. Noaptea energia e foarte ieftină, fiindcă ei nu pot opri grupurile de producție a energiei electrice. Deci, anumite unități industriale vor fi scoase din priză. Sigur, vor putea opri și la noi, la consumatori. Singura problemă, eu nu credeam că mă mai întorc la vremurile din epoca lui Ceușescu. Se pare că istoria e ciclică. Să ne anunțe măcar, că poate rămâne lumea în lift”, a declarat analistul politic Bogdan Chirieac.

Sursa: dcnews.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.