JUSTITIE

SECRETUL Elenei Udrea a ieșit la iveală! Cum și-ar fi scos din țară sume URIAȘE de bani


De când fostul ministru al Turismului, Elena Udrea a fost reţinută în 3 octombrie de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica, detalii importante ies la iveală.

Oana Stancu a vorbit în emisiunea „Exces de Putere” despre Elena Udrea și pregătirea plecării ei din România.
Elena Udrea care a plecat din România pe 30 ianuarie pentru a se refugia în Costa Rica, și-a plănuit plecarea până la cel mai mic detaliu, reușind să fugă cu sume colosale de bani.

În emisiunea „Exces de Putere” au fost prezentate documente ale anchetatorilor români și informații în legătură cu transferurile din România în Cipru, Statele Unite, Insulele Virgine, Elveția, făcute de Elena Udrea.

Primul set de transferuri a fost făcut din conturi ale unor persoane fizice din România în conturi ale unor persoane fizice din Statele Unite.

Primul calup vizează banii Narcisei Georgescu, fostă Mirică, prietena Elenei Udrea. Pe soțul acesteia, Bogdan Georgescu, Udrea l-a pus șef la RA-APPS, de acolo de unde Udrea lua contracte în 2005, atunci când se afla la Palatul Cotroceni, potrivit antena3.

De asemenea, se pare că Elena Udrea a mers chiar singură pentru a-și depune banii în conturile din străinătate, dar și iubitul său Adrian Alexandrov a contribuit suficient la acest lucru.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.