Segregarea populației ajunge și în România: Participarea la festivaluri, pe baza CERTIFICATULUI DE VACCINARE
Ministrul Culturii vrea să permită organizarea festivalurilor Untold, Electric Castle și Neversea, însă participanții trebuie să îndeplinească anumite condiții. Să fie vaccinați, testați sau să fi avut deja coronavirus și să poată dovedi lucrul acesta, informează Antena3.
Ministrul Bogdan Gheorghiu a anunțat că sunt discuții în aceste momente cu operatorii culturali pentru reluarea evenimentelor în aer liber.
Propunerea ministerului vizează ca accesul spectatorilor să poată fi realizat în baza unei adeverințe de vaccinare împotriva COVID-19, a unui test negativ sau a unui document care atestă faptul că participantul a trecut prin boală și are anticorpi.
Medicii specialiști sunt de acord cu ideea.
”Mi se pare o idee bună, în sensul că pacienții care sunt vaccinați, sunt protejați de boală. Pe lângă ei, cei care au trecut prin boală, au un anumit grad de protecție. Apoi, cei care merg la festival, sunt de regulă persoane tinere, care, în mod tradițional, până la apariția tulpinilor acestea noi, erau mai feriți de boală”, spune Bogdan Mincu, medic pneumolog.
Organizatorii de evenimente abia au așteptat o astfel de veste și consideră ca ar fi o gură importantă de aer pentru industrie.
”Pentru moment lucrăm doar pe scenarii. Din păcate neavând nici un reper foarte clar din partea autorităților, tot ce putem să facem este să fim pregătiți pe mai multe variante”, spune Renate Rozenberg, PR Electric Castel.
”E un lucru bun pentru că noi am militat pentru aceste soluții de acum 2-3 săptămâni. Spuneam că, din punctul nostru de vedere, vaccinarea, testarea rapidă, dovada testului negativ, dovada anticorpilor, sunt măsuri care ne pot proiecta un scenariu pozitiv pentru acest an”, spune și Edy Chereji, director de comunicare Untold și Neversea.
Înainte de pandemie, festivalurile adunau, de-a lungul zilelor, peste 97 de mii de oameni. În anul 2020, însă, toate au fost anulate.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: