SEMNAL DE ALARMĂ: Nici dacă am scoate gazele din Marea Neagră în câțiva ani nu vom avea necesarul asigurat
„Eu vă spun, undeva în 4-5 ani de zile, pe măsura şi a declinului producţiei interne, atât la OMV Petrom cât şi la Romgaz, care este un declin natural – azi producţia României este undeva la 9 miliarde mc de gaze – nici gazele din Marea Neagră, circa 8 miliarde mc, nu vor satisface necesarul României”, a spus Sterian la „Simpozionul Român al Energiei – SIREN 2023”, organizat de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME).
Acesta a explicat că, în prezent, consumul de gaze este 10-11 miliarde metri cubi, iar prin noile racordări la gaze ale unor localităţi se vor adăuga încă 3-4 miliarde mc. De asemenea, cu consumul de gaze al centralei de la Mintia, de 2,5 miliarde mc, cu centrala de la Iernut, în momentul în care se vor finaliza lucrările, cu un consum de circa 1 miliard de metri cubi, şi încă 1,5 miliarde mc la Işalniţa şi Turceni, ne vom apropia de 20 miliarde metri cubi consum.
Directorul general al Transgaz a mai subliniat că în această estimare trebuie ţinut cont şi de faptul că Azomureş sau Alro Slatina şi-ar putea relua oricând activitatea, dar şi de alte investiţii „care sunt mari consumatoare de gaze”.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: