Semnul clar că urmează un război sângeros. Iranul a arborat pentru prima dată în istorie steagul roşu pe moscheea Jamkaram. VIDEO
Iranul se pregăteşte de un război sângeros, după ce americanii l-au ucis, vineri, la Bagdad, pe cel mai puternic general iranian, Qasem Soleimani, liderul Forţei Quds. Teheranul a arborat pentru prima dată în istorie steagul roşu deasupra moscheii Jamkaram, considerat loc sacru.
Arborarea steagului roşu simbolizează începerea unui „război sângeros” în cultura arabă, scrie Daily Mail. Steagul a fost arborat la moscheea Jamkaram din oraşul Qom, un loc considerat sacru şi sfânt în Orientul Mijlociu încă din Evul Mediu.
Generalul Gholamali Abuhamzeh a fost citat vineri de agenţia de ştiri Tasnim declarând că Iranul îi va pedepsi pe americani oriunde s-ar afla la îndemâna Republicii Islamice şi a ridicat perspectiva atacurilor asupra navelor din Golf.
„Strâmtoarea Hormuz este un punct vital pentru Occident şi un număr mare de distrugătoare americane şi nave de război trec pe acolo. (…) Obiectivele americane vitale din regiune au fost identificate de Iran de acum mult timp. (…) Aproximativ 35 de ţinte americane din regiune, precum şi Tel Avivul, sunt la îndemâna noastră”, a spus el.
Atac cibernetic împotriva unui obiectiv american
Un grup care se prezintă drept „hackeri iranieni” a comis un atac cibernetic sâmbătă împotriva site-ului internet al unei agenţii federale americane mai puţin cunoscute, publicând mesaje în care promit să răzbune moartea generalului iranian Qassem Soleimani, ucis vineri într-un raid ordonat de Donald Trump, potrivit AFP.
Pagina de deschidere a site-ului Programului federal al bibliotecilor depozitare a fost înlocuită printr-o pagină care proclama „Hackeri iranieni!”, sub care erau vizibile fotografii ale ghidului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei şi drapelului iranian.
„Martiriul a fost recompensa (lui Soleimani) pentru anii de eforturi implacabile”, spune legenda unui desen arătându-l pe preşedintele american Donald Trump lovit de un pumn venit din Iran, înconjurat de rachete în zbor.
„Cu plecarea sa şi datorită puterii lui Allah, opera sa şi calea pe care a trasat-o nu vor înceta şi o răzbunare teribilă îi aşteaptă pe aceşti criminali care şi-au pătat mâinile murdare de sângele său şi de sângele altor martiri”, continuă mesajul.
„Aceasta nu este decât o mică parte din capacitatea cibernetică a Iranului!”, proclamă o altă legendă scrisă cu litere albe pe un fond negru.
SUA intensifică măsurile de securitate în marile oraşe
Autorităţile din marile oraşe din SUA monitorizează evoluţiile şi intensifică măsurile de securitatea pentru a se pregăti pentru posibile atacuri teroriste susţinute de Iran în urma uciderii generalului Forţelor Quds din Iran, Qasem Soleimani.
Primarul New York-ului, Bill de Blasio, a scris pe Twitter că NYPD (Departamentul de Poliţie din New York) ia „măsuri imediate” pentru „a proteja locaţiile cheie din New York împotriva oricărei tentative a Iranului sau a aliaţilor săi de a lansa atacuri teroriste pentru a riposta împotriva Americii”, potrivit summit.news.
„Va trebui să fim vigilenţi cu privire la acestei ameninţări pentru mult timp”, a adăugat primarul.
Într-o altă postare, de Blasio a avertizat că SUA au „declarat efectiv război Iranului în această seară” şi că este „îngrijorat pentru oraşul nostru şi naţiunea noastră”.
În Los Angeles, Departamentul de Poliţie a scris că „monitorizează evenimentele din Iran” şi că, deşi până acum nu a apărut o ameninţare credibilă, „vom continua să comunicăm cu partenerii pentru aplicarea legii la nivel de stat, local, federal şi internaţional cu privire la orice ameninţare semnificativă care se poate dezvolta.”
„Acest departament se angajează să asigure securitatea comunităţii noastre vibrante şi diverse şi rugăm fiecare locuitor să comunice dacă sesizează ceva suspect”, se precizează într-un alt tweet.
„Având în vedere că New York-ul şi Los Angeles se pregătesc pentru posibile atacuri teroriste ca reacţie la uciderea din Soleimani, alte metropole importante le vor urma exemplul. Lumea a intrat într-o situaţie potenţial periculoasă în a treia zi a anului 2020. Orice – inclusiv un atac major asupra teritoriului american – pare posibil în acest moment”, scrie publicaţia Zero Hedge.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: