Sentința în procesul mareșalului Ion Antonescu- ”Fiecare român trebuie să moară pentru patrie”

În seara zilei de 1 iunie 1946, la ora 18:03, mareşalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român în perioada 6 septembrie 1940 – 23 august 1944, cădea răpus de gloanţele plutonului de execuţie, în închisoarea Jilava. În vârstă de 64 de ani, singurul mareşal activ al României fusese condamnat, la 17 mai 1946, de Tribunalul Poporului, de şase ori la pedeapsa cu moartea, de două ori la temniţă grea pe viaţă, de trei ori la temniţă grea timp de 20 de ani, o dată la detenţie riguroasă timp de 20 de ani şi de 14 ori la degradare civică pe timp de 10 ani. Tot procesul durase doar 11 zile.

Completul de judecată al Tribunalului Poporului considerase că Ion Antonescu a militat pentru „hitlerism şi fascism”, instaurând „cel mai crunt regim de dictatură cunoscut în istoria ţării noastre”, că „invitase armatele hitleriste să intre pe teritoriul ţării” şi a decis „aderarea la Pactul Tripartit”, pregătind apoi agresiunea „contra popoarelor din Balcani şi contra U.R.S.S.”, după care a săvârşit „cea mai mare crimă petrecută în istoria poporului român, alăturându-se Germaniei hitleriste la agresiunea contra popoarelor din Rusia Sovietică, care doreau o colaborare paşnică cu poporul român”, punând ţara şi în stare de război cu Marea Britanie şi cu Statele Unite ale Americii. În timpul războiului, au mai apreciat judecătorii mareşalului, acesta „nu a respectat regulile internaţionale, dând ordine de suprimare a populaţiei civile din spatele frontului pe motiv că aceştia au fost partizani”, „a favorizat pe acei însărcinaţi cu supravegherea lor (prizonierilor) spre a fi supuşi la un tratament inuman”, „a ordonat acte de teroare, suprimare asupra populaţiei din teritoriul în care s-a purtat războiul sub pretext că sunt partizani”, „a luat măsuri ca toţi luptătorii antifascişti să fie internaţi în lagăre”, „în scop de persecuţie politică şi din motive rasiale a ordonat deportarea populaţiei evreieşti din Bucovina şi Basarabia, cum şi parte din Vechiul Regat, în Transnistria, unde – în cea mai mare parte – a fost executată”.

Alte acuzaţii s-au referit la instigare la „crime contra deţinuţilor politici, prizonierilor şi celor supuşi la munci obligatorii”, la „o politică antidemocratică”, la înfiinţarea de „ghetouri, lagăre de internare pentru deportaţi, din motive de persecuţie politică şi rasială”, la „edictarea de legiuiri sau măsuri nedrepte, de concepţie hitleristă, legionară sau rasială”, la punerea „în slujba hitlerismului şi fascismului” şi la contribuţia adusă la realizarea „scopurilor lor politice şi la aservirea vieţii economice a ţării în detrimentul poporului român”. Un element determinant în provocarea dezastrului ţării a fost apreciat şi „sistemul antisemitismului”, guvernul condus de Ion Antonescu organizând, în cadrul politicii de românizare, „jefuirea populaţiei evreieşti”, după „un plan determinat de o serie de nelegiuiri cu caracter rasial”. La toate acestea s-a adăugat „cea mai aprigă prigoană” împotriva muncitorilor, precum şi „subjugarea şi exploatarea ţărănimi”.

La 17 mai 1946, cei care l-au judecat, l-au considerat criminal de război, responsabil de dezastrul ţării şi l-au condamnat la moarte. Aflând verdictul, mareşalul a împuternicit pe avocaţii săi (Constantin Paraschivescu-Bălăceanu şi Titus Stoika), în aceeaşi zi, printr-o procură autografă, „să redacteze şi să susţină motivele de recurs împotriva sentinţei de condamnare a subsemnatului dată de Tribunalul Poporului, precum şi a prezenta cererea de graţiere în numele meu”. În baza acestui document, avocaţii au întocmit cererea de graţiere (dactilografiată, dar fără semnătura autografă a mareşalului) către regele Mihai I. Cereri de graţiere au mai adresat, la 31 mai 1946, avocatul Constantin Paraschivescu-Bălăceanu şi mama mareşalului, Liţa Baranga, în vârstă de 88 de ani, care implora „cu lacrimi în ochi mărinimia Majestăţii Voastre ca să binevoiţi a acorda înalta graţie, de a comuta pedeapsa cu moartea dată de Tribunalul Poporului în ziua de 17 mai 1946 fiului meu unic, Ion Antonescu”.

Autorităţile au avut o poziţie contradictorie faţă de condamnarea la moarte a mareşalului Ion Antonescu, Lucreţiu Pătrăşcanu, ministrul Justiţiei, supunând şi el „Înaltei hotărâri” a regelui, în conformitate cu prevederile art. 641 din Codul de Procedură Penală, cererile de graţiere pentru Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Z. Vasiliu, Gheorghe Alexianu, Radu D. Lecca, Eugen Cristescu şi Constantin Pantazi. Printr-un alt raport însă, „în numele şi din însărcinarea guvernului”, tot Lucreţiu Pătrăşcanu a propus regelui Mihai I „pentru înalte raţiuni de stat, respingerea cererilor de graţiere făcute de Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu şi Gheorghe Alexianu şi comutarea în muncă silnică pe viaţă a pedepsei cu moartea aplicată condamnaţilor Constantin Pantazi, Radu Lecca şi Eugen Cristescu”. „Guvernul – mai aprecia ministrul de Justiţie – îşi îngăduie să solicite Majestăţii Voastre aprobarea în întregime a acestui raport, având în vedere necesitatea satisfacerii marilor interese ale ţării”. Hotărârea guvernului de a se aplica pedeapsa capitală pentru cei patru condamnaţi a fost prezentată regelui şi printr-o recomandare scrisă, semnată de dr. Petru Groza. În timpul ultimei întâlniri cu mama sa, mareşalul i-a declarat: „Fiecare român trebuie să moară pentru patrie şi eu mă consider că mor pentru fericirea şi idealul Ţării Româneşti”. La 1 iunie 1946, după respingerea cererilor de graţiere, procurorii Alfred Petrescu şi G. Săndulescu au fost desemnaţi cu „aducerea la îndeplinire a sentinţei no. 17/1946 a Tribunalului Poporului”, adică uciderea lui Ion Antonescu. (sursa)

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal: