Sex şi şpagă la Permise Auto, sentinţe definitive. „Să nu fii sălbatic, cum eşti tu de obicei!“
Un poliţist s-a ales cu o pedeapsă cu suspendare pentru că a uzat de calitatea de examinator şi a obţinut favoruri sexuale de la o candidată care nu luase permisul.
Magistraţii din cadrul Curţii de Apel Braşov s-au pronunţat definitiv miercuri, 4 noiembrie, în dosarul „Sex şi mită la Permise Auto“. Prima instanţă, Tribunalul Covasna, a aplicat pedepse cu suspendare, însă sentinţa a fost atacată atât de procurorii anticorupţie, cât şi de unul din poliţiştii inculpaţi. Curtea a majorat pedeapsa omului legii apelant şi a menţinut suspendarea.
Astfel, Costel Adrian Anton, agent principal în
cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Covasna, poliţist în Neamţ, dar delegat în Covasna, a fost inculpat pentru luare de mită, folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual şi abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Pentru primele două acuze a fost condamnat la 2 ani, 9 luni şi 10 zile de închisoare, dispunându-se suspendarea sub supraveghere, pe o perioadă de 4 ani. Instanţa de apel i-a majorat pedeapsa la 3 ani de detenţie, în aceleaşi condiţii.
Judecătorii i-au interzis mai multe drepturi între care cel de a exercita atribuţii pe linia examinării candidaţilor pentru susţinerea examenului de obţinere a permisului de conducere sau a unor categorii ale acestuia. Inculpatul a fost obligat să presteze şi 90 de zile de muncă în folosul comunităţii. Pentru cea de-a treia acuzaţie a fost achitat. Judecătorii i-au confiscat 4.235 lei şi 1.100 de euro.
Ilie Cristian Filip, la data faptelor comisar de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Neamţ, detaşat şi el la Covasna, a fost inculpat pentru luare de mită şi a primit 2 ani de închisoare, cu suspendare, plus 60 de zile de muncă voluntară. De la ofiţer s-a hotărât confiscarea a 3.135 de lei şi 500 de euro.
Doi instructori auto din Sfântu Gheorghe, Gabor Koter şi Lazlo Elemer Gal, au pedepse mai mici, tot cu suspendare, la fel ca şase mituitori. Instanţa a mai dispus anularea unui număr de 14 permise de conducere obţinute în mod fraudulos.
A cedat avansurilor, dar tot nu are permis
În cazul poliţistului Adrian Anton, ancheta a scos la iveală că una dintre candidate a acceptat să întreţină cu el relaţii sexuale, pentru ca acesta să-i completeze chestionarul. DNA Braşov nu a precizat câte favoruri sexuale au fost necesare pentru un chestionar completat corect. Cert este că şi în cazul ei instanţa a decis anularea permisului auto.
„În perioada 7 martie 2016 – 20 aprilie 2016, inculpatul C.A.A, în aceeaşi calitate de examinator, a obţinut favoruri de natură sexuală de la o candidată, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv de a o ajuta pe aceasta să completeze chestionarul de la proba teoretică, în timp ce o supraveghea“, conform DNA.
Tânăra s-ar fi întâlnit cu agentul Anton într-o benzinărie, acolo unde a dus-o instructorul auto, lăsând-o în maşină în timp ce el a intrat să bea o cafea. Între timp a sosit poliţistul, care i-ar fi cerut „un pupic“, dar aspiranta la şoferie, care nu ştia cu cine are de-a face, a refuzat.
L-a reîntâlnit mai apoi la examen, unul pe care l-a picat, examinatorul spunându-i că dacă i-ar fi dat „un pupic“ când a cerut, rezultatul ar fi fost altul. La următorul examen, poliţistul i-a şoptit răspunsuri corecte, atâtea cât să promoveze cu 22 de puncte. Asta după ce tânăra acceptase avansurile agentului.
DNA Braşov mai arăta că „foloase necuvenite“ însemnau şi mese la restaurant pe care viitorii
conducători auto le asigurau examinatorilor, pentru a şti sigur că vor obţine documentul. Cei doi oameni ai legii au primit mita personal de la cei care dorea permis, sau prin intermediul unui instructor auto.
Sfat de la superior: să nu se atingă de femeile măritate
Din interceptările de la dosar reiese că Adrian Anton era „urechit“ la telefon de colegul superior în grad, comisarul sfătuindu-l să nu se „atingă“ de femeile măritate: „Să nu fii sălbatic, cum eşti tu de obicei!… Ai văzut tu ieri, ţi-a plăcut şi nu ştiu ce şi… hai să-i fac un bine. (…) Am întrebat ca să nu dăm… cu alţii probleme şi… să vină vreun cuţit în tine sau vreo alică de puşcă!”
DNA a mai prezizat că, pe 7 aprilie 2016, în timp ce completa fişa altui candidat, subofiţerul a găsit un plic cu bani în care erau 400 de lei. I l-a arătat următorului candidat, spunându-i: „Aveţi ceva pentru mine? Băgaţi… Tre’ să trăim. Ce să-i faci, asta-i viaţa”, scenă filmată de anchetatori, care au folosit în cauză lucrători sub acoperire.
Pe un alt candidat, agentul îl admonesta că nu ştie nimic: „Remorcă, nu, ai plecat cu spatele, nu, ai întors, nu, cu faţa, nu… aia nu… eşti şoferul lui Peşte”.
Altă dată le-a spus candidaţilor că dacă pică examenul, taxa de reexaminare este de 700 de lei, dar că „Mai bine la băiatu’… cu ceva! Na, mă, băieţii ăştia o pus cîte 300… de căciulă… da’ puneţi… câte 250“.
DNA Braşov a detaliat şi ce sume luau poliţişti pentru a fi „indulgenţi“: „Inculpaţii F.I.C. şi C.A.A, având atribuţii pe linia de examinare a persoanelor la proba teoretică şi practică pentru obţinerea permisului de conducere, atât singuri, cât şi împreună, au pretins şi primit de la diferiţi candidaţi sume de bani cuprinse între 100 de lei – 1.000 de euro şi alte foloase necuvenite“.
Poliţistul Anton mai are un dosar penal, fiind trimis în judecată tot pentru luare de mită, procesul fiind în primă instanţă. Dacă va fi găsit vinovat, este posibil ca sentinţa să fie una cu executarea, deoarece are antecente.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: