GENERAL

SFARSIT INFIORATOR. A MURIT intr-un tragic accident

O tânără și-a pierdut viața în accidentul din Bujoreni, Vâlcea. Cine este aceasta.

O tânără în vârstă de 26 de ani și-a găsit sfârșitul într-un mod înfiorător. Femeia se afla împreună cu soțul său în microbuzul distrus luni seara de un TIR îm localitatea Bujoreni, Vâlcea.

Un microbuz în care se aflau 12 persoane a fost lovit puternic şi răsturnat după impactul cu semiremorca unui TIR condus de un cetăţean de 34 de ani, din Belarus.

Geanina era din localitatea Dăești și a fost singura victimă a gravului accident, care a rămas încarcerată în microbuz. Din cauza rănilor foarte grave, medicii nu au mai putut face nimic pentru ea.

Tânăra a fost scoasă de către pompierii de la Descarcerare, apoi a fost transportată în stare crtică la spital, unde a fost imediat dusă în sala de operații. Peste noapte, tânăra a murit la Spitalul Județean Vâlcea.

Spre deosebire de Geanina, soțul său, care se afla în microbuz alături de ea, nu a fost grav rănit, iar acum este în afara oricărui pericol.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.