Sfaturi pentru românii care se imunizează de la medicul Beatrice Mahler
Medicul Beatrice Mahler, manager al Institutului de Pneumologie „Marius Nasta”, afirmă că pacienţii care suferă de boli cronice nu trebuie să se vaccineze înainte de a avea o discuţie cu medicul de familie dacă aceştia nu se simt bine. „Sunt astfel de situaţii în care dorinţa de a se vaccina este extrem de mare şi este important ca acest lucru să fie făcut pentru aceste categorii de persoane, dar vaccinul nu trebuie administrat unei persoane care este într-un puseu acut de boală”, explică Mahler, potrivit news.ro.
„Atrag atenţia şi mi-aş dori ca persoanele care sunt înscrise pe liste şi care sunt suferinzi cu boli cronice şi nu se simt bine sau consideră că starea lor de sănătate nu este cea mai bună, să nu ajungă într-un centru de vaccinare înainte de a trece printr-un cabinet de medic de familie dacă starea lor de sănătate nu este bună.
Sunt astfel de situaţii în care dorinţa de a se vaccina este extrem de mare şi este important ca acest lucru să fie făcut pentru aceste categorii de persoane, dar vaccinul nu trebuie administrat unei persoane care este într-un puseu acut de boală”, a declarat Beatrice Mahler, vineri seară, la Digi 24.
Ea a explicat că într-o astfel de situaţie starea de sănătate a pacienţilor cu boli cronice trebuie să fie ”în echilibru”, fiindcă în caz contrar este posibil ca „boala de bază să evolueze într-un sens nedorit de nimeni şi lucrurile se complică extrem de mult, mai ales dacă acest lucru se întâmplă după ce tocmai am primit doza de vaccin”.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: