SIE, bombă în scandalul legilor securității. Cine le-a scris?
Proiectul de modificare al legilor securității a stârnit un adevărat scandal și a dus la proteste după ce societatea civilă a considerat că unele prevederi dau puteri absolute serviciilor secrete. SIE a transmis că atât Administrația Prezidențială, cât și Guvernul erau la curent cu proiectul de act normativ.
Proiectul de act normativ de privește legile securității naționale a creat un adevărat scandal în România. Un draft al prevederilor acestuia a circulat în mediul online fapt care a dus la multe dezbateri. Potrivit unor surse, aleșii stiu de luni de zile de acest proiect care ar urma să fie aprobat în luna iulie, dar nimeni nu a spus nimic.
Unele prevederi sunt îngrijorătoare. Dau puteri mari serviciilor secrete, iar oamenii sunt obligați să colaboreze cu ele, dar și să păstreze secretul discuțiilor. Alte prevederi prevăd că serviciile ar putea beneficia de finanțări și din alte surse, nu doar de la bugetul de stat. S-a ajuns chiar și la proteste zilele trecute după ce societatea civilă a considerat că aceste proiect arată tot mai mult ca o militarizare.
SIE aruncă bomba
SIE aruncă acum totul în aer și afirmă că președintele Klaus Iohannis, dar și Guvernul au știut despre acest proiect legislativ. „În procesul de evaluare, revizuire și actualizare a actelor normative din domeniul securității naționale, Serviciul a fost consultat de Departamentul Securității Naționale din Administrația Prezidențială și de Secretariatul General al Guvernului, proiectele postate fiind variante de lucru rezultate din aceste consultări, ce urmează a parcurge procesele legislative prevăzute de lege“, a răspuns SIE la întrebările trimise de Umbrela Strategică.
SIE consideră necesare modificările
SIE consideră că actualizarea legii sale de organizare și funcționare, Legea 1/1998, era necesară. „Pentru 2020-2024 se impune adaptarea cadrului legislativ în domeniul securității, pentru a oferi instituțiilor naționale responsabile instrumentele necesare racordării prompte şi flexibilitatea de a gestiona provocările la adresa securității naționale
Modificarea legii de funcționare se circumscrie obiectivelor propuse prin Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024, aprobată prin Hotărârea nr. 22 a ședinței comune a Senatului și Camerei Deputaților din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 1 iulie 2020“, se mai arată în răspunsul SIE, potrivit sursei citate.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: