Simona Halep a castigat turneul de tenis de la Doha
Românca Simona Halep, cap de serie numărul 7 şi locul 10 mondial, a câştigat duminică turneul de tenis de la Doha (Qatar), înregistrând al şaptelea să succes în circuitul WTA şi primul la o competiţie de categorie Premier 5.
Sportiva de 22 de ani din Constanţa a învins-o în finală, cu scorul de 6-2, 6-3, după o oră şi şase minute de joc, pe sportiva nemţoaica Angelique Kerber, cap de serie numărul 6 şi locul 9 WTA.
Jucătoarea Simona Halep a declarat imediat după ce a câştigat turneul de la Doha că pentru ea această săptămână a fost deosebită şi că acum, după ce a obţinut cel mai mare succes din carieră, are mai multă încredere în ea. “A fost o săptămână uau pentru mine. O felicit pe Angelique, este o jucătoare foarte bună. Acum am mai multă încredere în mine, e cel mai mare turneu pe care l-am câştigat. Eu mă bucur de fiecare moment pe teren, îmi place tenisul şi să mă aflu aici”, a spus Halep, citată de Mediafax.
Românca a mai câştigat în circuitul WTA turneele de la Nürnberg, Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, toate şase în 2013. Turneul de la Doha, dotat cu premii de 2.440.070 de dolari, este primul de categorie Premier 5 câştigat de Halep. Pentru acest succes, sportiva a obţinut 441.000 de dolari şi 900 de puncte WTA.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: