Sindicatele din Poliție vor să dea în judecată „Paraziții”: Ne-au înjurat de toți sfinții, mortii și răniții
Sindicaliștii din Poliție vor să dea în judecată formația Paraziții, după ce trupa de hip-hop a scos recent o piesă denumită „Antimiliție” și pe care polițiștii o consideră jignitoare, din cauza versurilor. Iulian Surugiu, președintele SNAP, a declarat că va merge la instanță săptămâna viitoare, relatează Mediafax.
„Săptămâna viitoare, la Tribunalul Municipiului București, îi vom acționa în judecată pentru calomnie și pentru ce mai găsesc avocații acolo, că nu poți să-i înjuri pe toți polițiștii din țara asta la modul ăsta. Adică fiecare mai greșim, dar totuși, este foarte mult”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Iulian Surugiu, președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP).
Surugiu mai spune că cei de la Paraziții au exagerat de această dată, pentru că înjură și familiile polițiștilor.
„Nu am spus niciodată că avem numai polițiști deștepți, frumoși, dar nici așa, în halul ăsta, mai ales de familii. Ne-au înjurat de toți sfinții și de toți răniții. Deocamdată nu știm ce fel de daune vom cere”, a mai declarat Surugiu.
Piesa trupei Paraziții, pe care sindicalistul o consideră jignitoare pentru polițiști, se numește „Antimiliție”, și a fost lansată recent.
Citeste si: Cheloo de la Paraziţii riscă închisoarea pentru tatuajul nazist
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: