Sindicatul polițiștilor RESPINGE certificatul verde. ALERTA
Sindicatul polițiștilor respinge impunerea certificatului verde la locul de muncă și în majoritatea spațiilor publice și atrage atenția că dacă obligativitatea acestuia va fi votată, în România se va instaura haosul. Chiar și polițiștii nevaccinați nu vor mai fi primiți la serviciu, în condițiile în care deja exisă o lipsă acută de personal la nivelul MAI.
Reprezentanții polițiștilor au depus plângeri la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) și la Avocatul Poporului, împotriva Prefecturii București.
Concedierea polițiștilor nevaccinați anti-COVID ar însemna un risc major pentru siguranța națională, avertizează angajații MAI, în plângerea depusă la Avocatul Poporului, potrivit B1TV.
„FSDPR (…) solicită intervenția de urgență și cu precădere referitoare la abuzurile și actele de discriminare care îngrădesc exercitarea unor drepturi fundamentale, constituționale ale persoanelor care refuză să se vaccineze împotrivă COVID-19.
Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din Romania ‘Alexandru Ioan Cuza’ vă solicită imperativ să interveniți – folosind în mod exhaustiv toate pârghiile și mijloacele legale și uzitând de toate atribuțiile care v-au fost conferite în exercitarea funcției pe care o îndepliniți în slujba Poporului Roman – pentru prevenirea oricărei forme de lege (fie aceasta chiar și în dezbatere parlamentara) care aduce atingere dreptului la munca și protecția sociala a muncii, drept fundamental al omului prevăzut în articolul 41 din Constituția României.
Demersurile care se întreprind pentru trecerea și aprobarea ‘certificatului verde’ divizează instituțiile și autoritățile romane, inclusiv Parlamentul României, fapt ce conduce la disoluția statului de drept.
În conformitate cu Legea de organizare și funcționare nr. 218/2002, Poliția Română apară viață, integritatea corporala și libertatea persoanelor, proprietatea privata și publica, celelalte drepturi și interese legitime ale cetățenilor și ale comunității.
Fata de situația creata, Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din Romania ‘Alexandru Ioan Cuza’ afirmă că divizarea Poliției Române, ca instituție a statului de drept, pe criterii de vaccinare / non-vaccinare constituie un risc major pentru siguranța națională”, au transmis polițiștii către Avocatul Poporului.
Ionel Babuș, președintele Federației, – Sindicatul polițiștilor– a explicat la B1TV unde se va ajunge dacă va fi adoptată obligativitatea deținerii certificatului verde la muncă.
„Să spunem că jumătate dintre polițiști sunt vaccinați, jumătate nu. Dacă se plică o măsură prin care se interzice accesul celor nevaccinați în instituție, atunci e o problemă. Nu mai poți să-ți faci treaba, ca polițist. Și atunci, este o problemă de siguranță națională.
Și așa suntem subdimensionați. Trebuie umblat la un astfel de demers. Dacă nu vrei să te vaccinezi, nu te vaccinezi. Ce poți să-i faci, să-l forțezi? MAI este un inel al securității naționale”, a declarat Babuș.
Polițiștii atrag atenția asupra problemelor de confidențialitate din certificatul verde
Polițiștii resping condiționarea accesului cetățenilor în diverse spații publice, în baza certificatului verde, pentru care nu a fost creat un cadru legal.
„Prefectul municipiului București, Văcaru Georgiana-Alexandra, prin ordine, dispoziții, decizii și alte măsuri a determinat ca la toate unitățile comerciale publice de pe raza Capitalei, persoane neinvestite cu exercițiul autorității publice să blocheze accesul cetățenilor României care nu prezintă ‘certificat verde’.
Prin aceste măsuri dispuse, au fost și sunt puse în pericol: dreptul inalienabil la viață (drept fundamental al omului), prin imposibilitatea asigurării nevoilor personale de către fiecare cetățean; circulația libera (drept fundamental); accesul liber; și a fost generată segregarea populației prin discriminarea clienților unităților comerciale publice.
Mijloacele folosite în săvârșirea acestor fapte de verificare și control a persoanelor nu sunt omologate ori certificate prin lege.
Totodată, personalul care a aplicat și aplică aceste măsuri este necalificat, nespecializat, iar activitățile întreprinse sunt abuzive și nelegale, punând în pericol siguranța cetățenilor.
Fata de această stare de lucruri, Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România ‘Alexandru Ioan Cuza’ vă solicită imperativ să efectuați toate demersurile legale pentru sesizarea instituțiilor României care au competență în cercetarea și urmărirea penală față de toți cei vinovați”, se arată în plângerea transmisă către ICCJ.
Reprezentanții angajaților din MAI nu sunt de acord cu faptul că prin intermediul certificatului verde, orice persoană poate avea acces la datele personale ale deținătorului documentului digital.
„Nemulțumirea este că oricine, când intri la magazin sau oriunde altundeva, poate să vadă identitatea mea, ceea ce nu este corect. O carte de identitate pot să o prezint organului de poliție, dar numele meu nu pot să-l dau la toți paznicii. Mi se pare ieșit din comun. Iar românii sunt o nație de oamenii cu discernământ, deștepți.
E nevoie de o lege în acest sens, nu de ambiguitate. Trebuie făcut ceva pentru români. Eu m-am vaccinat, am certificat verde, dar nu pot să mă simt liber că în momentul în care merg undeva, imediat vine cineva după mine și-mi spune ‘dă-mi certificatul!’ și ‘cum te cheamă?’. Suntem într-un stat de drept, până la urmă.
Noi am făcut o sesizare prin care am cerut să fie luate măsurile care se impun, pentru protejarea cetățenilor, confidențialitatea lor. Statul român este obligat să ofere protecție.
Sunt certificate din UE unde nu-ți apare numele. Tu scanezi, iar dacă un organ al statului vrea să verifice, poate să o facă. Dacă se făcea treaba asta, mi se părea corect. Altfel, de ce să mă monitorizezi tu pe mine? Sunt pentru respectarea normelor legale, dar scoate o lege în acest sens, prin care să nu-i încalci drepturile. Există state în UE în care lucrurile sunt clare. Pe aplicație nu apare numele tău. Poate fi văzut, dar nu de oricine”, a transmis Ionel Babuș, pentru B1TV.ro
Sursa: ortodoxinfo.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: