Șișu: Singurul lucru care te va scoate mereu la liman este credința. Gândul la Dumnezeu îți dă sens în viață.
Prin tot ce face se raportează la modelul divin pentru că, spune el, gândul la Dumnezeu îți dă sens în viață. A trecut prin iad, dar cu puterea primită de la Dumnezeu a ieșit la Lumină. A aflat că atunci când faci doar voia ta, te simți mic. Dar când faci voia Lui, te simți înălțat și că nu ești singur. Și a mai învățat ceva: să nu se întrebe niciodată DE CE. „Singurul lucru care te va scoate mereu la liman este credința”, mărturisește Tudor Sișu într-o altfel de „spovedanie” făcută în fața camerelor de filmat. Despre mâna lui Dumnezeu care îi călăuzește pașii pe drumuri care, așa cum spune, duc toate la Dumnezeu, despre smerenie și întâlnirea cu părintele Arsenie Papacioc a vorbit Tudor Sișu în emisiunea Secvențe Trinitas, la Trinitas TV.
Tudor Sișu a stat patru ani în închisoare. Timp suficient pentru a face un exercițiu de introspecție și de a descoperi că în cele mai grele perioade a avut susținerea de care a avut nevoie.
„M-am analizat. Mi-am dat seama unde e punctul în care lucrurile au luat o altă turnură. Înainte, când am avut problemele cu drogurile, eram mult mai rece și mai izolat. Cred că făceam toate chestiile astea pentru că nu găsisem ce-mi plăcea cu adevărat. Am fost arestat, am venit acasă și mereu mă întorceam la aceeași chestie. În momentul în care am schimbat ceva în viața mea, nu intenționat, pentru că, probabil, intervine un semn pe care ni-L trimite Dumnezeu, am aflat că atunci când faci voia ta te simți de multe ori mic. Dar când faci voia Lui te simți energizat, te simți înălțat, simți că nu acționezi singur. Eu am simțit în toate perioadele mele grele că am susținerea de care am nevoie.„
Simți că e mâna lui Dumnezeu care te poartă?
„Da. Categoric. Când eram mic, eram mai pios decât acum. Primul meu contact cu lumea spirituală a fost când eram la bunicii mei, în Chitila. Acolo era o Biserică, jucam fotbal lângă ea și preotul de acolo mă învațase să pot să citesc în cartea în care e scris în slavonă.”
„Doamne, sunt aici, să nu uiți numele meu”
„Gândul la Dumnezeu îți dă sens în viață. Fiecare om primește un canon pe care trebuie să-l facă. O raportare de un minut pe zi la Dumnezeu te ajută să menții legătura cu El. E acolo! O rugăciune simplă, de un minut:„Doamne, sunt aici, să nu uiți numele meu”. Și când mergi să faci păcatul, fă-l spunând rugăciunea. Și poate te întoarce. Poate că în timpul vieții noastre Îl întâlnim pe Dumnezeu fără să știm că e El.
Antrenamentul spiritual
„Împărăția lui Dumnezeu înseamnă pace, liniște, armonie cu toți cei din jurul tău. Cum îți antrenezi corpul, așa trebuie să-ți antrenezi și sufletul. Nu înțeleg cum oamenii sunt atât de dornici de a-și antrena corpul și atât de puțin dornici de a-și antrena și sufletul. Există o totală respingere a antrenamentului spiritual și o totală promovare a antrenementului fizic. Singurul lucru care te va scoate mereu la liman este credința. Restul lucrurilor nu te pot scoate la liman. Eu mă consider cel mai mic. Eu pot doar să mărturisesc. Să mărturisesc că Dumnezeu e aici cu noi și e mare!”
Întâlnirea cu părintele Arsenie Papacioc
„Nu mi-a spus mai mult de 50 de cuvinte. Câteva fraze. În afară de formulele de politețe și de un mic diferend, la final, singurul lucru pe care mi l-a spus părintele Arsenie Papacioc, după ce s-a uitat la mine, a fost: „Să nu te întrebi niciodată DE CE”. Deci nu o să mă întreb DE CE.
Experiența „Sfinții închisorilor”
Concertul de la Pitești, cu Cedry2k, în turneu cu „Sfinții închisorilor”, atipic pentru rap. La un moment dat, lumea a început să strige „Dumnezeu”. Ziceai că suntem la galeria de fotbal. Chiar așa frazau „DUM-NE-ZEU”.
Te iubește Dumnezeu?
„O, da! O, da! Asta mă și îngrijorează”
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: