Situația a devenit critică în SUA: Apel disperat al lui Joe Biden
Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a apreciat vineri că americanii au nevoie de ajutor economic „acum”, îndemnând Congresul să voteze fără întârziere un nou pachet de măsuri în favoarea persoanelor cele mai vulnerabile şi a firmelor mici, notează AFP.
„Dacă nu acţionăm acum, viitorul va fi foarte sumbru”, a avertizat Joe Biden, care s-a exprimat din fieful său, Wilmington, în statul Delaware după publicarea, vineri, a raportului pe luna noiembrie privind locurile de muncă.
De ce este agitat Joe Biden
Luna trecută, numărul noilor locuri de muncă a fost de două ori mic decât în octombrie.
Prevederile cheie ale primului pachet de asistenţă, adoptat de Congres mai devreme în acest an, în valoare de aproape 3 mii de miliarde de dolari, au expirat sau sunt pe cale să expire, iar discuţiile privind un nou set de măsuri de ajutor sunt blocate de disputele partizane.
Cazurile de COVID-19 din SUA au atins o nouă cifră critică
Statele Unite au înregistrat vineri, pentru a doua zi consecutiv, un record de contaminări cu coronavirusul în 24 de ore, cu 225.201 noi cazuri recenzate, potrivit datelor raportate de universitatea americană Johns Hopkins, citate de AFP.
Ţara a deplâns în acelaşi interval mai mult de 2.500 de decese legate de COVID-19, potrivit bilanţului anunţat la ora locală 20.30.
SUA se confruntă de mai multe săptămâni cu o recrudescenţă spectaculoasă a pandemiei. Pragul de 200.000 de noi contaminări în 24 de ore a fost depăşit deja de trei ori în ultima lună, cu un vârf la peste 210.00 între miercuri şi joi.
Autorităţile sanitare se aşteptau la această explozie după ce numeroşi americani au călătorit cu ocazia Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei) săptămâna trecută, în pofida apelurilor de a rămâne acasă.
De două săptămâni, Statele Unite depăşesc regulat pragul de 2.000 de decese zilnice, ca în primăvară, în punctul de maxim al primului val al pandemiei, care în realitate nu s-a diminuat în ţară.
Numărul persoanelor spitalizate din cauza COVID-19 creşte şi el continuu, în special în cele mai populate patru state (California, Florida, New York şi Texas), potrivit Covid Tracking Project.
Ţara cea mai lovită de pandemie în cifre absolute, SUA înregistrează în total peste 14,3 milioane de cazuri şi 278.000 de morţi.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: