MEDICALPOLITICA

Șmecheria de la achiziția de VACCINURI. Nu vor găsi vinovați. Florin Cîțu, scos basma curată

Declarațiile contradictorii apărute în ultimele zile pe marginea achiziției de vaccinuri anti-Covid, care înseamnă o gaură în buget de un miliard de euro, arată clar că s-a căzut la pace. După ce au jucat ping-pong cu vinovăția aruncată de la Ioana Mihăilă la Florin Cîțu și invers, ministrul Alexandru Rafila a aruncat bomba neutralității, astfel că nimeni nu va ieși vinovat.

Scriam și zilele trecute că scandalul achiziției vaccinurilor, iscat din zona Ministerului Sănătății după publicarea sumelor exorbitante pe care România trebuie să le plătească, îi are în vizor pe artizanul acesteia, Florin Cîțu. Chiar dacă, aparent, vina a fost aruncată asupra USR, recte, asupra Ioanei Mihăilă. Ceva însă s-a întâmplat în coaliție, căci iată, discursurile s-au schimbat. Și, dintr-o dată, Alexandru Rafila scoate din joben o aiureală, de genul aprobării tacite în lipsa unui răspuns din partea României.

”În luna mai 2021 a existat o solicitare expresă care se referea la livrările din anul 2022 şi 2023, a existat un interval de câteva zile în care puteam să spunem «da, dorim sau nu dorim», sau puteam cel puţin să încercăm să spunem ceva, în lipsa unui răspuns s-a considerat o aprobate tacită şi, ca urmare a acestei aprobări tacite – nu am avut niciun fel de intervenţie practic noi – s-a semnat acel document care stipula că pentru 2022 şi 2023 se va achiziţiona o cantitate de 39 de milioane de doze”, a afirmat Alexandru Rafila. Până acum, în opinia liderilor PSD, solicitarea pentru suplimentarea dozelor a venit din partea României, deși la ora aceea existau în stoc 6 milioane de doze și o campanie de vaccinare la pământ. Și apoi cum vine asta? Cine ne solicita cumpărarea a 39 milioane de doze? Ursula? Companiile producătoare? Și în ce fel de relații contractuale absența unui răspuns echivalează cu aprobarea tacită și cu o semnătură pe contracte? Este mai mult decât evident că se încearcă un fel de ”damage control”, după ce s-a ajuns la concluzia că o condamnare a lui Cîțu ar afecta PNL și, implicit, coaliția.

Ioana Mihăilă dă din casă
Indignată că a fost învinuită pentru achiziția de vaccinuri, fostul ministru al Sănătății din acea perioadă, Ioana Mihăilă, a început să dea din casă. O informație importantă pe care am reținut-o a fost aceea că, prin acord, compania Pfizer se obligă să furnizeze vaccinuri adaptate noilor tulpini și că nu exista posibilitatea de a comanda mai puține.

”Acordul pentru vaccinurile din 2022-2023 s-a făcut după informarea printr-un memorandum a întregului Guvern. Dacă trâmbițașii PSD ar fi citit puțin, ar fi aflat că s-a semnat acord pentru un singur tip de vaccin, care înregistra cea mai mare cerere la momentul respectiv (când erau 100.000 de vaccinări/zi în România, în plină pandemie), iar pentru alte tipuri fie a fost refuzată continuarea contractelor (unde era posibil), fie s-a comandat doza minimă”, a declarat Ioana Mihăilă. Păi Omicron a apărut din toamna lui 2021, dar vaccinuri adaptate la noua variantă nu au fost produse și dezvoltate nici până în prezent.

Ministerul, agent de vânzări
Tot Ioana Mihăilă l-a criticat pe Alexandru Rafila că nu este capabil să vândă sau să doneze vaccinurile, lăudându-se că ea a vândut. De vândut s-au vândut circa două milioane de doze Pfizer, când încă interesul în Europa pentru vaccinuri era ridicat. În rest, nici de donat nu prea aveai cui să le donezi, că nimeni nu le voia. Revenind la achiziții, Cătălin Drulă, de la USR, a fost singurul care l-a indicat, cu precizie, pe Cîțu. ”Transformaseră Ministerul Sănătăţii într-un notar care semna comenzile cu vaccinuri negociate de Cîţu. Florin ne-a spus: <<Eu, Ursula, suntem în alte legături, cumpărăm atâtea că am spus eu>>. El şi-a asumat. Noi aveam un interval minim şi maxim, el a luat la maxim vaccinurile, pe acel interval, pe un poker, cum face cu toată cariera lui politică, aruncat aiurea, dar era premier. În şedinţa de Guvern, ştiu explicit, că am asistat la discuţia asta, Cîţu a spus, hai să spun în engleză: <>, adică eu am făcut-o”, a precizat Cătălin Drulă, conform Ziarului National.ro.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.