SOC in cazul Caracal! Anuntul facut in urma cu putin timp: „FETELE TRAIESC”
În urma analizelor efectuate asupra fragmentelor osoase descoperite în liziera din apropiere de Caracal, experții FBI ar fi ajuns la concluzia că ADN-ul nu aparține Luizei Melencu, prima victimă a lui Gheorghe Dincă, dispărută încă din luna aprilie. Informația îi dă speranțe mamei tinerei de 19 ani și îi întărește convingerea că fiica sa trăiește.
Mama Luizei Melencu este convinsă că fiica sa nu a murit
„Am vorbit cu ambii avocați. Dânșii mi-au confirmat că n-au putut să extragă nimic din acele oase că au fost prea distruse. Mâine (joi – n.r.) mergem la București. (…) Doamna avocată m-a sunat și mi-a zis.Am spus-o de la început: aceste fete nu sunt moarte.
Aceste fete sunt traficate, iar alea sunt oase care au fost plantate. Iar Luiza, eu am spus și o susțin, acest martor pe care-l au la ora actuală, omul l-au luat nevinovat. Noi susținem, o spun și susțin că Luiza prin acea casă (a lui Dincă – n.r.) nici n-a trecut.
Ca să dovedească că Luiza a trecut, l-au băgat pe sărmanul asta. Președintele știe, doamna Birchall… Acoperă pe cineva. Asta e. E cineva politic, la nivel înalt. Acoperă pe cineva la nivel înalt”, a declarat Monica Melencu, potrivit antena3.ro.
„E o rețea acoperită politic. Luiza trăiește!”
De altfel, femeia a susținut în nenumărate rânduri că fiica sa nu a fost ucisă de Gheorghe Dincă, în ciuda mărturiilor inculpatului. Mama Luizei afirmă cu convingere că adolescenta este încă în viață, victimă a traficului de persoane.
Totodată, Monica Melencu acuză autoritățile că acoperă întreaga rețea din care ar face parte oameni care dețin funcții înalte în statul român. „E o rețea acoperită politic, sunt implicate persoane la nivel înalt.
Dincă nu declarase că fetele sunt moarte, iar doamna Hosu a declarat că fetele sunt moarte. Întrebarea mea este cine a anunțat-o că fetele sunt moarte.
A venit răspunsul de la FBI și noi știam că e negativ acest răspuns. Luiza trăiește, dacă nu era Alexandra să pună mâna pe telefon noi nu știam nimic. Rușine procurorilor care ne-au umilit. Am să lupt cât am să pot”, a spus mama Luizei Melencu.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: