NOUTATIPOLITICA

Șoc în politică! Futacul Poporului Roman, Ion Iliescu, revine: ”Mi se pare o porcărie inadmisibilă. Unde în lume se întâmplă așa ceva?”

Retras în ultimii ani din activitatea publică, fostul președinte Ion Iliescu a redevenit activ în ultimele două săptămâni când Revoluția din 1989 a fost una dintre principalele teme de dezbatere.

Primul președinte al României eliberate din comunism a avut în ultimele zile mai multe intervenții prin declarații de presă sau postări pe propriul blog. Decizia luată astăzi de Guvern pare să îl fi resuscitat efectiv pe Ion Iliescu, ajuns la aproape 90 de ani.

Fostul președinte Ion Iliescu a reacționat dur la vestea desființării de către Guvernul Ludovic Orban a Institutului Revoluției Române. Este ”o porcărie curată”, a zis Iliescu, fostul șef de stat fiind președintele institutului.

”Nu am auzit de așa ceva. Asta e o porcărie curată. Adică Institutul Revoluției Române, renunțăm la Revoluția Română, la studierea ei… Nu înțeleg, nu știu, nu am aflat încă această știre. Mi se pare o porcărie inadmisibilă. Că sunt oameni care n-au trăit Revoluția și nu-nțeleg și-i interesează, asta e altă treabă, dar a fost un moment istoric remarcabil care-a marcat întreaga transformare pe care a cunoscut-o țara în ultimii 30 de ani de zile. Cum să renunți la așa ceva? Unde în lume se întâmplă așa ceva? N-am aflat încă această știre, mă surprinde și nu-nțeleg motivația ei”, a afirmat, într-o declarație pentru Mediafax, Ion Iliescu.

Executivul a adoptat, luni, o ordonanță de urgență privind desființarea Institutului Revoluției Române, condus de fostul președinte Ion Iliescu, solicitarea fiind făcută de secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase.

Institutul Revoluţiei Române s-a aflat în centrul unui scandal după ce a decis organizarea unui concert în 22 decembrie, gest calificat de mai multe organizaţii civice drept o jignire adusă memoriei eroilor martiri ai Revoluţiei din 1989 şi urmaşilor acestora.

Ulterior, Grupul pentru Dialog Social a cerut desfiinţarea imediată a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

Institutul are ca obiect de activitate analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor – în plan politic, economic şi social – ale Revoluţiei române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective şi cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre.

Conducerea Institutului Revoluţiei Române este asigurată de un „Colegiu Național”, alcătuit din personalități reprezentative ale revoluției române, printre care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.