POLITICA

SOC IN PSD! A stat lângă Dragnea şi a TRADAT fără ezitare

După alegerile europarlamentare care au avut loc pe 26 mai, au început să aibă loc mai multe mişcări, unele chiar şocante, în Parlamentul României. Dacă PSD caută soluţii de redresare după eşecul obţinut, liberalii vor să obţină majoritatea şi racolează tot ce prind. Un exemplu în acest sens este deputatul de Giurgiu, Alexandru Andrei, care a fost unul dintre greii PSD, a anunțat că intră în PNL.

Alexandru Andrei a motivat această decizie după ce a adus critici conducerii locala a PSD spunând că în organizaţia de partid a fost instaurată dictatura de către Nicolae Bădălău.

Este vorba de același deputat care acum aproape un an, pe 21 iunie 2018, făcea scut uman la Parlament în jurul președintelui PSD se atunci, Liviu Dragnea, pentru a-l feri de întrebările jurnaliștilor. Acum susține că e politician vertical care a ales să respecte rezultatul alegerilor din 26 mai.

Pe pagina sa de socializare, Alexandru Andrei a scris un mesaj prin care îşi face publică trecerea de la PSD, la PNL

„Din respect față de giurgiuveni vreau să anunț public că începând de astăzi, 3 iunie, voi activa ca deputat al grupului parlamentar al Partidului Național Liberal. Nu am făcut această mișcare politică în urma unor calcule politicianiste, nu sunt un oportunist.

Sunt un politician vertical, mi-am dat demisia din PSD de acum câteva luni pentru că mi-am dat seama de atunci că linia măsurilor adoptate de partid nu mai coincide cu mandatul care mi-a fost încredințat de giurgiuveni, prin votul lor, din 2016.

Și rezultatul alegerilor din data de 26 mai, voturile majorității românilor, mi-au arătat că am avut dreptate. PNL are în acest moment cea mai bună echipă și eu mă alătur celor care au soluții reale și viabile pentru români, pentru România! Totodată, rezultatul obținut de PNL îmi dovedește că este singurul partid care poate bate PSD, același PSD care a făcut din județul Giurgiu propria feudă, ca și cum, noi restul, nu avem niciun cuvânt de spus. Le vom dovedi că nu este așa! Giurgiul nu este feuda PSD-ului, a lui Bădălău sau a oricărui alt politician! Este al cetățenilor!

Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat, pentru încrederea voastră. Vă invit să îmi fiți alături și pe viitor! Împreună punem Giurgiul în primul rând, România în primul rând!”, a scris deputatul pe Facebook.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.