GENERAL

SOC pentru Cîțu chiar inainte de Congres! CINE este procurorul DNA care s-a autosesizat în dosarul vaccinurilor

Dosarul achiziției de vaccinuri de la DNA a fost deschis prin sesizarea din oficiu a procurorului de caz în urma unor indicii din presă, care i-au trezit suspiciuni, nu în urma unor informații primite de la servicii, guvern sau ministere, au precizat pentru G4media.ro surse judiciare.

Procurorul care s-a autosesizat și are dosarul este Adrian George Matei, șeful interimar al Secției a I-a de combatere a corupției din DNA. Este procurorul care ”l-a trimis pe Dragnea la pușcărie”, adică cel care a instrumentat dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, în urmă căruia fostul lider PSD a fost găsit vinovat de judecători și condamnat la 3 ani și jumătate de detenție.

Anul trecut, pe 9 decembrie, de ziua anticorupției, procurorul Matei a fost premiat pentru curaj de ambasada SUA la București.

De unde au plecat suspiciunile procurorului

În primul rând de la cantitatea foarte mare de vaccinuri comandate sau achiziționate de România (cu mult peste numărul populației eligibile pentru vaccinare, chiar cu 3 doze). Dintre aceste seruri, unele au expirat sau urmează să expire, altele au fost donate sau revândute, au explicat pentru G4media.ro surse judiciare.

În plus, anchetatorii au posbilitatea de a cere date inclusiv de la Comisia Europeană sau în alte state, prin comisii rogatorii, unde au fost donate sau vândute vaccinurile.

Deocamdată, investigația preliminară se desfășoară in rem pentru abuz în serviciu cu primire de foloase necuvenite, însă este doar un cadru procesual de anchetă care poate suferi modificări în funcție de datele primite, au explicat sursele G4media.ro.

Cine sunt persoanele vizate

”Nu vizează pe nimeni, dar poate să îi vizeze pe toți”, au explicat pentru G4media.ro surse judiciare. În acest stadiu incipient al anchetei nu este vizat niciun demnitar implicat în procesul de achiziție al vaccinurilor.

Nu este vizat nici premierul Florin Cîțu, nici fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, așa cum s-a vehiculat în media, au precizat sursele G4media.ro.

”Este posibil ca, în urma verificărilor preliminare făcute de procuror, să nu rezulte nimic și să dea clasare sau, dimpotrivă, să reiasă indicii sau piste și să continue ancheta”, sunt explicațiile primite de G4media.ro.

Este o anchetă old-school începută de procurori, lipsiți acum de informațiile punctuale de la servicii, cum era pe vremea binomului SRI-DNA.

”Nu au primit nimic, nicio informație de la servicii. Toată această verificare preliminară, toată această strângere de informații pe care încearcă să o facă procurorii acum, pe vremea binomului, era făcută de servicii”, au explicat surse judiciare despre ancheta DNA.

Paralelă cu dosarele lui Necolaiciuc

”Și Necolaiciuc a cumpărat cantități uriașe de produse și nu în toate situațiile a fost dovedit că a primit un parandărăt. A fost condamnat pentru abuz în serviciu pentru că nu respectat procedurile de achiziție”, au explicat sursele G4media.ro.

”Nu poți să cumperi în neștire, fără să respecți nimic, ca apoi produsele să expire sau să fie revândute la prețuri mai mici decât prețul de achiziție. Nu poți invoca principiul oportunității și să pretinzi că procurorii nu își pot băga nasul aici. Mă las de meserie dacă este așa”, a explicat un magistrat pentru G4media.

În noiembrie 2016, fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat la 8 ani de detenție într-un dosar DNA pentru achiziții uriașe, inutile, la prețuri mari.

Spre exemplu, procurorii notau într-un comunicat de presă de la trimiterea în judecată din februarie 2009 că ”în perioada 2002 – 2003, inculpatul Necolaiciuc Mihai, în calitate de director general al CN CFR, a semnat un număr de 23 de comenzi de achiziţii de piese pentru instalaţii feroviare (…) Aceste comenzi au fost semnate cu încălcarea prevederilor legale şi în lipsa oricăror documente care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei (…)

Comenzile au fost semnate fără derularea unor proceduri de achiziţii publice şi fără încheierea unor contracte prevăzute în mod obligatoriu de lege.

Ulterior, inculpatul Necolaiciuc Mihai a semnat personal, în mod nelegal, instrumente de plată în valoare totală de 55.676.765.698 ROL, reprezentând contravaloarea unor mărfuri inutile şi cumpărate la suprapreţ şi a acceptat semnarea nelegală de către alte persoane a unor instrumente de plată”.

O altă anchetă old-school începută pe baza unor indicii din presă și dusă la capăt de procurori, fără informații de la servicii, a fost investigația din dosarul Transferurilor. Atunci, procurorul de caz Doru Țuluș s-a autosesizat, a pus întrebări prin comisie rogatorie în țările unde au fost trasferați jucătorii și a aflat că sumele de transfer erau mult mai mari față de ce declaraseră impresarii la Fiscul român. Ancheta a condus la condamnările celebre ale fraților Becali și chiar a fostului internațional Gică Popescu.

Context. Câte vaccinuri a comandat România, câte doze au fost folosite, au expirat sau au fost donate șsau revândute

Potrivit hotnews.ro, pe 14 iulie 2021, premierul Florin Cîțu declara că România a comandat 120 de milioane de doze de vaccin anti-COVID, în baza unei strategii asumate la nivelul Uniuni Europene care permite, în funcţie de situaţie, şi revânzarea sau donarea lor.

„Nu le-am cumpărat. Sunt comandă (…) Strategia de a cumpăra vaccin este asumată la nivelul întregii Uniuni Europene. Toată lumea are aceeaşi strategie (…), toate ţările merg pe aceeaşi direcţie. Strategia a fost iniţial făcută de Comisia Europeană, luând în calcul şi acest sistem de revânzare al vaccinului sau donaţii pentru alte ţări (…).

Deci, este o strategie în care noi am luat parte. Dacă nu participam la această strategie, poate că n-am fi avut vaccin la fel de repede„, afirma Cîţu, întrebat de ce a fost nevoie ca România să cumpere 120 de milioane de doze de vaccin anti-COVID şi cât vor costa ele.

El a mai declarat că vaccinurile comandate sunt pentru mai mulţi ani, iar preţul total al dozelor va fi cunoscut atunci când România va trebui să le achite.

„Vom vedea care este factura finală atunci când le vom plăti. Multe dintre ele le-am vândut, preţul a mai scăzut la unele dintre ele. Deci, nu există un cost fix la început. În primul rând, se face comanda şi apoi avem şi factura„, mai spunea Cîţu.

România a primit până acum 18.522.449 de doze de vaccin împotriva COVID-19, din care a folosit puțin peste jumătate, fiind vaccinați mai puțin de 5,4 milioane de români. Au fost donate aproape 2,1 milioane de doze și vândute alte peste 2,2 milioane de doze, în timp ce aproape 750.000 de doze de vaccin au expirat.

Sursa: comisarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.