SOC pentru VICTOR PONTA – FIUL sau a ajuns de URGENTA la spital in urma unui TRAUMATISM CRANIO-CEREBRAL
UPDATE 15:45: Presa prahoveană scrie că Andrei Ponta ar suferi de un edem cerebral şi va fi transportat la Bucureşti. Surse medicale susţin că cei doi copii, Andrei Ponta şi un alt jucător, au suferit unul traumatism de coloană cervicală, iar celălalt traumatism de coloană cervicală cu amnezie.
Fiul lui Victor Ponta, Andrei, a ajuns la spitalul judeţean din Ploieşti, adus cu Salvarea! Puştiul participa la un turneu de mini rugby, în oraşul prahovean.
Andrei Ponta, 13 ani, participa la turneul final naţional ale chipelor sub 14 ani, la Băicoi. Puştiul s-a accidentat în disputa dintre echipa sa, Triumf Şoimii, cu cea din Gura Humorului, scor 12-7, fiind transportat la Spitalul Judeţean Ploieşti cu salvarea Din informaţiile furnizate de medicii care l-au transportat de la Băicoi, fiul fostului prim-ministru are traumatism cranio cerebral.
Alături de fiul lui Ponta a ajuns la spital şi un alt copil, cei doi fiind însoţiţi de antrenorii lor. Surse medicale au oferit informaţia că cei doi puşti sunt în afara oricărui pericol, dar vor fi supuşi mai multor analize medicale amănunţite.
Fostul premier a ajuns şi el, între timp, la spital. (SURSA)
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: