ȘOC! Șase suporteri ai Franței au ajuns la București în loc de Budapesta

Leon, Joel, Didier, Manuel, Jaques și un alt Leon. Sunt francezi și se uitau dezorientați la clădirile de pe Lipscani. Nu semănau deloc cu pozele pe care le aveau pe telefoane cu locul unde trebuiau să ajungă. După două ore s-au lămurit. Erau în orașul greșit, într-o țară greșită. Ce era de făcut? S-au așezat la o terasă din Centrul Vechi și și-au luat câte o bere. Am dat întâmplător de ei, eu încercând să mă adăpostesc de ploaie. Ei erau lângă un grup de suporteri din Ucraina, cu care veniseră de la aeroport. Eu am crezut să sunt tot ucraineni, însă cei șase erau tăcuți față de restul grupului. Am intrat în vorbă cu ei pentru că grupul mare era preocupat cu scandările „U-kra-iiii-naaa!”.

Nu aveau tricouri sau eșarfe cu Ucraina, păreau din alt film. I-am abordat cu cea mai simplă întrebare care mi-a trecut prin cap: „De la Kiev veniți?”. Mi s-a răspuns în franceză „Suntem francezi”. „Și susțineți Ucraina?”. „Nu. Am ajuns din greșeală aici. Devine tot mai clar că nu suntem unde trebuie”. Ei erau năuci, eu, ușor bulversat. „Păi, unde trebuia să ajungeți?”. „La Budapesta, la meciul Ungaria – Franța”. Nu știam cum să interpretez treaba asta. Ori glumesc cu mine, ori ei chiar au încurcat orașele. M-a pufnit râsul. Ei, suspicioși în ceea ce mă privește. Am zis să-i liniștesc. „Domnilor, sunt ziarist, român, și hai să vă ajut”. Le-am arătat legitimația de presă și au picat pe gânduri: ajunseseră în cu totul altă parte. După ce-am făcut cunoștință ne-am mutat la o masă unde să ne înțelegem, mai departe de vacarmul făcut de suporterii din Ucraina.

Trei bilete de avion pentru București, trei pentru Budapesta
„Parcă suntem în filmele «Singur acasă». «Pierdut în București». Încercăm să vedem unde s-a produs greșeala. La agenția de turism sau pe aeroport. E foarte posibil să ne fi urcat, pur și simplu în alt avion”. Unul din ei scotocește prin rucsac: biletul de avion era pentru Budapesta, dar era biletul lui Leon. Biletul lui Joel era pentru București! Și-au verificat toți biletele: trei pentru Budapesta, celelalte trei erau pentru… București. Joel a luat telefonul și sună. Urlete…, înjurături…, iar urlete, iar înjurături, preț de câteva minute. Nu știu dacă persoana cu care vorbea a apucat să spună ceva, pentru că Joel turuia la foc automat. Apoi, la final, după ce s-a abținut să dea cu telefonul de caldarâm, zice: „Au dat vina pe noi, că nu știm care-i diferența dintre «Bucharest» și «Budapest»”. Apoi un alt puhoi de înjurături. „Biletele le-am rezervam pe toate odată. Cum să ne dea trei aici și trei acolo? Și ghinionul este să ajungem toți aici și nu dincolo. E ca în filmele cu proști, cu camera ascunsă”.

„Trebuie să învățăm mai multe despre Europa”
I-am întrebat cum de nu și-au dat seama că au ajuns în altă parte? „De unde să știm? E prima oară când călătorim în partea asta a Europei. Și, sincer să fiu, pentru mine, până azi, nu era nicio diferență între «Bucharest» și «Budapest». Trebuie să învățăm mai multe despre Europa. Uite că apar situații”. Insist: „Cum de nu ați observat că sunteți în altă parte?”. „De la aeroport ne-am dus cu grupurile de suporteri. Credeam să sunt suporteri unguri care merg și ei la meci. Ne-am ținut după ei. Ne-am zis că dacă sunt localnici unguri cunosc bine drumul spre stadion și noi să nu ne mai preocupăm. Nu ne-am gândit nicio clipă că sunt ucraineni. Acum realizez că nici nu aveam cum să ne dăm seama. Nu cunoaștem nici limba maghiară, și pe cea ucraineană sau rusă. Pentru noi sunt la fel de străine. Ne-am luat după ei și la tren, și la metrou. Ne-am ținut după ei. Mi s-a părut ciudat că nu au mers la stadion și au venit aici la bere, dar am crezut că stăm puțin aici și pe urmă mergem după ei la stadion. Am încercat la un moment dat să comunic cu ei, dar n-am înțeles niciun cuvânt din ce ziceau ei. Dar eram convinși că vom ajunge la stadion. Ne-am așezat aici la masă și ai apărut dumneata. Acum știm sigur că nu vom ajunge la stadion. Asta e, căutăm cazare și facem sejurul la București”. Au urmat circa 20 de minute în care toți au vorbit la telefon, în Franța. Unii îngândurați, alții râdeau de ciudata situație. După ce s-au liniștit, nici nu aveau încotro, au comandat bere și s-au așezat să vadă meciul. La televizor.

„Nu pot să cred că o pățim din nou”
„Unde dormim la noapte? Cum e cu hotelurile aici?”. Le-am recomandat Airbnb. „E online, și găsiți orice vreți”. Au făcut toți ochiii mari. „Aveți Airbnb?”. „Avem și noi. Chiar trebuie să învățați mai multe despre România și București”. Toți cu telefonul în mână căutau cazare. „E în regulă asta?”. Apartament 3 camere lângă Piața Victoriei, 60 de euro pe noapte. Le-am zis că e peste așteptări. Au rezervat și au răsuflat ușurat. Au vorbit și cu proprietarul, care le-a zis să stea unde sunt că vine el să le aducă cheile și să-i ducă la adresă. Am vorbit și eu cu proprietarul și i-am povestit de pățania lor.

„Domnule, să vă spun ceva, numai noi puteam păți ce-am pățit în ultimul an. Noi suntem toți colegi la o companie IT. Depanăm ordinatoare (computere), și călătorim des, toți împreună. Anul trecut, în pandemie am fost trimiși de colo-colo în plin lockdown. Dar mai mult am stat în carantină, izolați. Ați aflat ce nenorocire a fost anul trecut în Franța. Mergeam într-un loc la o lucrare și aflam că cineva de acolo, sau de la hotel, este pozitiv. Izolare 14 zile. Fără discuție. Nenegociabil. Scăpam de carantină, mergeam în altă parte și pățeam la fel. Alte 14 zile de izolare în camera de hotel. Noi am ieșit mereu negativ la test, am scăpat, dar izolarea era obligatorie. De șapte ori am pățit asta numai anul trecut. Lucram o zi și două săptămâni în camerele de hotel. În Franța s-au ridicat restricțiile abia acum, de curând. Nu credeam că acest Campionat European se va disputa, dar ne-am promis că așa cum am stat împreună în izolare anul trecut aproape patru luni, tot împreună să mergem și la Euro dacă se va desfășura. Nu am vrut să mergem la München, am făcut rezervări pentru meciurile din Ungaria, că stăteam 4 zile în același oraș, să nu mai zburăm iar de la München la Budapesta. Și uite ce pățim. Ajungem la București”, a povestit Manuel. „Ce faceți acum?”, am întrebat. S-a uitat pe programul meciurilor. „Păi, rămânem aici și așteptăm ziua de miercuri să vedem unde joacă Franța. Dacă va câștiga Grupa F, vor veni să joace optimile la București, rămânem în continuare. Nu e haios să vină naționala noastră după noi? «Allez le Bleu!»”.

A venit proprietarul, au văzut meciul împreună, apoi au plecat să se odihnească. Supărați. Franța a făcut doar un egal cu Ungaria. Restul nu mai conta.