SOC SI GROAZA LA SPITALUL DIN ARAD! O femeie, declarată moartă, s-a ridicat de pe targă înainte de autopsie
O femeie din Arad care fusese declarată moartă, la Spitalul Judeţean Arad, era cât se poate de vie, revenindu-şi în simţuri pe targa de la morgă înainte de autopsie.
Surse din cadrul spitalului au declarat, vineri, că este vorba despre o pacientă care a fost declarată decedată la Unitatea de Primire Urgenţe.
„Considerată moartă, femeia a fost dusă la morgă şi pregătită pentru a fi introdusă în frigider, până la autopsie. S-a trezit când nu era nimeni în preajmă şi a încercat să ţipe, fiind foarte speriată, dar nu a avut putere. Totuşi, unul dintre paznici a auzit-o şi a alertat personalul medical”, afirmă sursele pentru ziariştii ARQ.ro.
„În momentul acesta, facem verificări să vedem ce s-a întâmplat în acest caz. La ora aceasta, nu pot nici confirma, nici infirma. Verificăm documentele interne şi discutăm cu personalul care a fost de serviciu în acea zi”, a declarat, pentru „Adevărul“, Adrian Wiener, directorul Spitalului Judeţean Arad. – Sursa: Adevarul
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: