Șoc total: Un oraș din România, aproape să sară în aer. Care a fost motivul
După transportatorul național de gaze naturale Transgaz a oprit gazul către combinatul de îngrășăminte chimice Chemgas, controlat indirect de către omul de afaceri Ioan Niculae, următorul oraș a fost la un pas de a sări în aer.
„E vorba de siguranță aici. Slobozia a trecut în această dimineață la un pas de un mare pericol. Prevalându-se de codul de rețea de acum câțiva ani, aranjat împreună cu ANRE, Transgaz a oprit gazul către combinat.
Eu aveam contract de nominalizare până la 7 dimineața dar nu poți opri instantaneu această operațiune. Dai un termen, pentru că pui în pericol tot combinatul și toată zona. În plus, eu am plătit în avans 14.500 MW, așa cum cer ei, și am consumat doar 13.000 MW, iar restul ei îl bagă în sistem. După ce că mă pun în pericol, mă mai și fură.
Noroc cu specialiștii noștrii de la combinat care au făcut tot posibilul să evite catastrofa. Am redus din timp activitatea de producție. Pentru așa ceva îți trebuie cam 12-16 ore timp să derulezi operațiunea de încetare. La ora 9-9.30 a revenit totul la normal. Repet, oamenii noștri au reușit să evite o mare catastrofă la Slobozia”, a transmis omul de afaceri Ioan Niculae, potrivit cotidianul.ro
Compania Chemgas Holding Corporation din Sloboozia a fost înființată în 2009. Aceasta a fost o perioadă unul dintre cei mai importanți producători de îngrășăminte chimice din România.
Societatea este deținută de un offshore din Belize însă compania face parte din grupul InterAgro al lui Ioan Nicuale. Din 2017, firma este în insolvență.
Chemgas Slobozia are o capacitate zilnică de 1.500 de tone de uree, 1.100 de tone de amoniac și 900 de tone de azotat de amoniu. Aici, consumul zilnic de gaze este de circa 1,4 milioane de mc. Toate cantitățile provin, de asemenea, din import.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: