GENERAL

SOCANT Cum se poate răpi un copil în România. Camerele video au surprins totul

Camerele de supraveghere din comuna Catane, județul Dolj, au surprins momentul în care o tânără de 18 ani a fost răpită de pe stradă.

După cum se poate observa în imagini, tânără s-a apropiat de mașina bărbaților care stăteau de vorbă cu alte persoane. La un moment dat, unul dintre aceștia se furișează prin spatele ei, o imobilizează, iar apoi o târăște spre mașină.

Oamenii aflați în zonă și-au dat seama imediat că tânăra a fost răpită și au alertat imediat poliția.

„Ieri, 30 decembrie, poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Rast au fost sesizaţi cu privire la faptul o tânără de 18 ani, din comuna Catane, județul Dolj, , a fost urcată cu forţa într-un autoturism care ulterior s-a pus în mișcare în direcţia comunei Bistreț.

La faţa locului au fost direcţionate mai multe echipaje de poliţie și jandarmi și totodată s-a constituit un colectiv de lucru format polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti, Secţiei 8 Poliţie Rurală Rast şi Serviciului Investigații Criminale, în cauză fiind întocmit un dosar penal în care cercetările sunt desfășurate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertare în mod ilegal.

De asemenea, poliţiştii au desfăşurat activităţi specifice de căutare a tinerei, fiind vizionate imaginile surprinse pe camerele de supraveghere montate pe raza localității Catane, fiind astfel identificat numărul de înmatriculare al autovehiculului folosit la săvârșirea faptei.

Totodată, au fost instituite filtre rutiere pe raza întregului judeţ, pentru depistarea în trafic a autoturismului.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii doljeni în colaborare cu polițisti din cadrul IPJ Argeș au fost identificati doi tineri, de 21 și 29 de ani, din comuna Merişani, sat Vărzaru, jud. Argeş, bănuiți că s-ar fi deplasat pe raza comunei Catane, la domiciliul tinerei pe care ar fi urcat-o cu forța într-un autovehicul, în care se mai aflau alţi 3 bărbaţi.

În continuare, în cursul zilei de azi, au fost desfăşurate activități specifice fiind depistat în trafic de către polițiști din cadrul IPJ Olt, pe raza Municipiului Slatina, un autoturism în care se afla tânăra, care a fost preluată de polițiștii doljeni și condusă la sediul poliției pentru audieri”, transmit oamenii legii, scrie Antena 3.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.