GENERAL

Şoferul drogat care a omorât 2 tineri pe litoral şi-a aflat pedeapsa, de la judecător. Decizia nu e definitivă, poate fi contestată

Tânărul de 19 ani care sâmbătă dimineaţa a accidentat cu autoturismul un grup de opt turişti în staţiunea 2 Mai a fost reţinut, iniial, de polițiști pentru 24 de ore, urmând să fie propus pentru arest preventiv.

Judecătoria Constanța a decis duminică arestarea pentru 30 de zile a tânărului. Decizia nu este una definitivă, ea putând fi contestată la Tribunalul Constanța, scrie Ziua de Constanța.

Ce acuze i se aduc şoferului criminal?

Tânărul este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Reamintim, în urma accidentului, doi tineri au murit, iar alţi trei au fost răniţi. Testele rapide făcute pentru detectarea substanţelor stupefiante au arătat că el consumase cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

În accident, o tânăra de 20 de ani şi un tânăr de 20 de ani au murit pe loc, iar alţi trei tineri, doi bărbaţi şi o femeie, cu vârste de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi.

A părăsit locul accidentului, prins la Vama Veche

Şoferul autovehiculului a părăsit locul accidentului, fiind depistat de poliţişti, la scurt timp, în staţiunea Vama Veche.

Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină şi metamfetamină. De asemenea, conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, anunţă poliţiştii.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.