OPINII

Sorin Ioniță: Ce tot dăm cu ruj pe scroafă? A fost comandă de partid ridicarea unor restricții în București

Politologul Sorin Ioniță a comparat decizia autorităților de a ridica unele restricții din București cu turnarea de benzină peste un incendiu și a apreciat că decizia a fost politică.

„Berbeceanu, prefectul Capitalei: “Ok, am văzut şi noi că arde casa, dar legea ne obligă să mai turnăm nişte benzină”. Sigur că nu-i doar vina lui ci mai ales a străluciţilor jurişti ai Parlamentului, ai lui Vela şi ai serviciilor, care au păstorit cadrul legal al urgenţei în 2020. (Funny fact: legea noastră e “urgenţă pentru Covid 19”, deci dacă mâine declară ăştia la OMS că s-a sucit virusul şi e Covid 20, iar suntem fără bază legală pentru orice, dă în judecată dna Şoşoacă şi câştigă!).

Dar lăsând asta: poate să explice cineva care-i logica în avea un Comitet de Urgenţă compus din oameni cu 2 picioare şi leafă, care se adună şi votează, dar rezultatul e predeterminat de lege, n-au voie să voteze decât într-un fel? N-ar fi mai ieftin să-i înlocuim cu un soft?

În realitate, evident că puteau lua altă decizie, cum au tot jonglat şi în toamnă cu criteriile, dar acum a fost comandă de partid să ridice restricţiile. Aia e, ce tot dăm cu ruj pe scroafă”, a scris Sorin Ioniță pe Facebook.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.