OPINII

Soros a venit sa puna in aplicare un plan secret: RRomania!

Aşa cum am avertizat de ani de zile, că se pregăteşte înfiinţarea pe teritoriul ţării noastre a unei patrii a ţiganilor, aceasta se plănuieşte şi împlineşte gradual. La sfârşitul anilor 90, succesiv miniştrii de externe Petre Roman şi apoi Andrei Pleşu au pus la cale un HG, în urma insistenţelor Bruxellului ca ţiganii să se numească oficial rromi. Ca urmare, conform inscripţionării Rom pe buletinele lor, s-a creat imediat în Occident confuzia între români şi rromi sau ţigani. În toată Europa denumirea tradiţională de ţigan a fost păstrată în formele sale lingvistice locale, numai în România denumirea de rrom a fost obligatorie în actele oficiale, iar cei care nu o folosesc să primească imediat amendă de la Consiliul Naţional Împotriva Discriminării.

Planul Comisiei Europene şi a unor cercuri americane este ca pe teritoriul UE, în România, să se creeze un stat al ţiganilor, folosindu-se translaţia lingvistică confuză şi uşoară de la România la Rromânia. Nu întâmplător în 2009 Guvernul a anulat toate îndemnizaţiile pentru mamele românce ca să scadă natalitatea românilor şi să crească cea ţigănească. În ţara noastră, oficial ţiganii au ajuns la un număr de 700 de mii conform recensământului, dar neoficial numărul ţiganilor se ridică la 2 milioane. Toate ţările din Europa de vest au un plan ferm să trimită ţiganii din ţările lor în România. Nu întâmplător, pe aeroportul Otopeni, au fost repatriaţi şi ţigani bulgari sau sârbi, care au primit bani să rămână în România.

Acest plan de „ţigănizare” a ţării noastre continuă şi astăzi. Zilele trecute magnatul maghiaro-american de origine evreiască George Soroş a efectuat la braţ cu angajatul său, preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, o vizită în localitatea rurală locuită exclusiv de ţigani, Frumuşani. În urma acestei vizite oficiale, pe site-ul Băncii Mondiale, România este prezentată ca şi ţara ţiganilor. Mai grav este faptul că preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta s-au întâlnit în secret cu miliardarul George Soroş şi au discutat despre desăvârşirea planului din anii 90 de transformare a ţării noastre în Rromânia. În faţa acestei deteriorări grave a imaginii României în lume, românii aşteptă lămuriri de la SRI şi SIE despre acest proiect european şi american de modificare a structurii etnice a ţării noastre în favoarea ţiganilor. Românii trebuie să cunoască, dacă în urma acestei întâlniri secrete, între preşedinte, premier şi miliardarul american s-au discutat lucruri care prevăd modificări ale structurii populaţiei şi denumirii ţării, fapt care încalcă grav siguranţa naţională a României şi Constituţia Ţării. De Ionuţ Ţene – NapocaNews

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.