Soția lui Mihai Constantinescu, vești de ULTIMĂ ORĂ despre starea artistului
Soția interpretului de muzică ușoară Mihai Constantinescu, Simona Secrier, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că artistul este în continuare intubat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, este stabilizat, tensiunea și pulsul fiind stabile.
„Mihai este în continuare intubat, este în viață, este stabilizat, tensiunea și pulsul lui sunt stabile acum, dar sunt zile în care el trebuie să se refacă. A stat destul de mult până a venit salvarea”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Simona Secrier, soția acestuia.
Cântăreţul Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, a fost dus la Spitalul Floreasca din Capitală luni, în urma unui stop cardio-respirator. Mihai „nu e la prima problemă de genul ăsta”, a declarat Adrian Daminescu pentru MEDIAFAX. „Dormea lângă soție și soția și-a dat seama că nu mai respiră. Mi s-a spus că a durat 10 minute până l-au resuscitat. Dacă sunt mai mult de trei-patru minute, cred că îți pierzi memoria și e greu să îți mai recapeți cunoștința”, a mai spus muzicianul.
„Tot ce putem să facem acum e să stăm cuminți și să ne rugăm pentru el”, a completat Adrian Daminescu.
Mihai Constantinescu şi-a anulat în luna martie câteva concerte din cauza stării de sănătate, fiind cunoscut de multă vreme cu probleme cardiace. În anul 2008, Mihai Constantinescu a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Secţia Clinică Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficienţă mitrală gradul 3/4, insuficienţă tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie. În anul 2017, artistul a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale, după ce valva mitrală a avut o disfuncţie.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: