Soții au voie să se împreuneze doar de două ori pe săptămâna, marțea și joia, dacă nu-i POST. Despre Post și contacte intime între soți conform învățăturilor bisericii

Un element important al postului în viaţa de familie este înfrânarea trupească a soţilor. „Toată viaţa, creştinul, de când se cunună şi până la moarte, n-are voie să se împreuneze cu soţia lui decât numai marţea şi joia, dacă nu-i Post şi dacă nu-i sărbătoare atunci. Şi doctorii de azi, după ştiinţă, arată că cei mai sănătoşi copii devin din aceasta că bărbatul să nu aibă contact cu soţia decât de două ori pe săptămână. Marţea şi joia sunt lăsate pentru împreunarea soţului cu soţia, de când începe ziua, de la miezul nopţii.”, spunea și Părintele Cleopa.

Postul reprezintă pentru credincioşi ducerea luptei cu propria fiinţă, după reguli bine stabilite. Însă la fel de adevărat este că există persoane care ajung să-şi orânduiască perioada de post în funcţie de ceea ce cred că este potrivit pentru sine, de sfaturile celor din jur, mimând datoria de bun creştin

Postul ne învaţă cum să ne stăpânim simţurile şi trupul, el ne învaţă cum să ne înfrânăm de la relaţiile intime. Este important să se respecte zilele şi perioadele de post (Postul Mare, al Crăciunului, al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, şi al Adormirii Maicii Domnului), când Biserica nu săvârşeşte Taina Cununiei.

Soţii trebuie să se înfrâneze şi în zilele în care se pregătesc să primească Sfânta Împărtăşanie. De asemenea, în ajunul sărbătorilor împărăteşti, în Săptămâna Luminată şi în zilele Crăciunului.

Un element important al postului în viaţa de familie este înfrânarea trupească a soţilor. Încălcarea ei trebuie însoţită de pocăinţă şi de multe ori are ca rezultat sarcinile nedorite, îmbolnăvirea copilului conceput în timpul postului etc. „Posibil ca de boala soţiei, scria stareţul Ambrozie unui creştin, să fiţi de vină chiar dumneavoastră: poate nu aţi respectat sărbătorile sau nu aţi fost fidel soţiei, fapt pentru care Dumnezeu v-a pedepsit cu boala ei”.

Postul Paştelui, alături de Săptămâna Patimilor reprezintă pentru credincioși ducerea luptei cu propria fiinţă, după reguli bine stabilite. Însă la fel de adevărat este că există persoane care ajung să-şi orânduiască perioada de post în funcţie de ceea ce cred că este potrivit pentru sine, de sfaturile celor din jur, mimând datoria de bun creştin.

Există tot felul de variante în care creştinii înţeleg să ţină post, după reguli şi metode care însă nu au nimic în comun cu ceea ce spune Biserica. De exemplu, postul alimentar este în anumite cazuri ţinut cât se poate de strict, însă actul intim este suprimat numai în Săptămâna Patimilor. Adesea, presiunile făcute de unul din parteneri îl determină pe celălalt să-şi încalce postul pentru a nu isca discuţii în cuplu.

Preotul Eugen Tănăsescu a explicat pentru „Adevărul” în ce fel greșesc creștinii care ţin un soi de post personalizat sau mai degrabă o dietă alimentară în loc să ducă în mod corect lupta cu sine şi cu păcatul.

“Postul are ca rol disciplinarea omului atât în sens trupesc, cât şi sufletesc. Dacă vorbim de plăcerile trupeşti, ele sunt numai o parte a problemei, dar plăcerile trupului pleacă din plăcerile sufletului, pofta începe din suflet. Biserica recomandă postul şi în latura aceasta, a plăcerilor, pentru că este în sensul apostolului: lupta cu poftele. Dacă noi ne credem mai deştepţi decât Biserica şi ne facem propria rânduială de post, fără a fi într-o situaţie de dezlegare, pe care Biserica o îngăduie în caz de boală, a copiilor, bătrânilor şi alte astfel de situaţii, atunci o să primim ceea ce înfruntăm, adică nimic”, subliniază preotul Eugen Tănăsescu rolul postului.

Din punct de vedere religios, e clar că în zilele și perioadele de Post, precum și la sărbători și în preajma acestora, e necesară “înfrânarea soților de la împreunare”. Și primul care explică asta este Sfântul Apostol Pavel, în Epistola Întâia către Corinteni. El menționează că, în Post, “bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu e stăpân pe trupul său, ci femeia.

Să nu vă lipsiţi unul de altul decât cu bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu Postul şi cu rugăciu-nea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării. Celor necăsătoriţi şi văduvelor le spun: bine este pentru ei să rămână ca mine. Dacă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Că mai bine e să se căsătorească, decât să ardă. Iar celor căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: femeia să nu se despartă de bărbat! Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia.”

Pe de altă parte, Sfântul Ioan Gură de Aur oferă lămuriri despre păcatul desfrânării, care a devenit normal în zilele noastre: “Într-adevăr, căsătoria a fost lăsată de Dumnezeu pentru naşterea de copii. Dar a fost lăsată şi pentru o pricină mult mai mare, anume ca să stingă aprinderile firii noastre. Căsătoria nu mai are decât o pricină pentru a exista: îndepărtarea desfrâului şi a desfrânării.”