SpaceX, compania miliardarului Elon Musk, anunţă că dă drumul TURISMULUI SPATIAL
Compania SpaceX s-a declatat, duminică, pregătită să pornească turismul spațial.
Anunțul SpaceX vine după succesul misiunii Crew – 1, cu o durată de 167 de zile în spațiu, al cărei echipaj a revenit duminică dimineață pe Pământ.
„Astăzi am dovedit de ce suntem în stare. Totul a fost perfect, din punctul meu de vedere. Așa că, pe viitor, suntem pregătiți pentru un pas important. Suntem pregătiți pentru misiuni cu astronauți privați”, a declarat Hans Koenigsmann, reprezentat al companiei SpaceX.
SpaceX a conceput pentru agenția spatială americană, NASA, un ansamblu propulsor multi-treaptă şi o capsulă spaţială, complet reutilizabile.
Prima călătorie privată cu acest sistem va avea loc în ianuarie 2022. Trei persoane au plătit câte 71 de milioane de dolari ca să devină primii turiști care ajung pe Stația Spatială Internaţională.
Crew – 1, amerizare cu succes pe coasta statului Florida
Capsula Crew Dragon, proiectată şi construită de compania lui Elon Musk, SpaceX, a revenit duminică dimineață pe Pământ, cu patru astronauți de pe Stația Spatială Internațională (foto).
Astronauții NASA Michael Hopkins, Victor Glover și Shannon Walker şi astronautul Soichi Noguchi, de la Agenția Spatială Japoneză au amerizat în Golful Mexic la ora locală 2.56 dimineață (ora 9.56 a.m. în România) încheind astfel cu succes misiunea Crew 1.
Ei au revenit pe Terra după o misiune pe orbită de peste 5 luni. Este pentru a doua oară când colaborarea dintre SpaceX şi NASA reușește să aducă înapoi, în siguranță, o echipă de astronauți lansată cu sistemul reutilizabil realizat de compania lui Musk.
Prima dată s-a întâmplat în august 2020, când ansamblul spațial conceput de SpaceX i-a readus acasă din misiunea Demo – 2 pe astronauții Robert Behnken şi Douglas Hurley.
Vinerea trecută, o altă misiune NASA a utilizat ansamblul Falcon 9 – Crew Dragon pentru a-i duce pe Stația Spațială internațională pe cei patru astronauți ai misiunii Alpha: francezul Thomas Pesquet, de la Agenția Spațială Europeană (ESA), Megan MacArthurand şi Shane Kimbrough (NASA) și japonezul Aki Hoshide.
Pesquet este primul astronaut european care ajunge pe orbită la bordul unui vehicul spațial american în ultimii mai bine de 10 ani.
Sursa: antena3.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: