SRI reclamat la Curtea de Conturi de un important General: DETURNAREA bugetului alocat pentru ACTIVITATI ILEGALE în perioada 2006-2016
SRI reclamat la Curtea de Conturi de un general important!
Către Curtea de Conturi a României
Domnule președinte,
Subsemnatul General Dumitru Iliescu, domiciliat în…,vă solicit să dispuneți, conform prevederilor legale, un control la Serviciul Român de Informații, asupra modului în care au fost cheltuiți banii alocați acestei instituții prin bugetul aprobat de către Parlamentul României!
Solicit acest lucru în calitate de contribuitor la bugetul Statului, având în vedere faptul că sunt serioase indicii că cei din conducerea structurii de Informații, în frunte cu ordonatorul principal de credite, domnul George Maior și prim-adjunctul acestuia Florian Coldea au organizat și desfășurat, în perioada 2006-2016, multiple acțiuni și activități contrare prevederilor legale, acțiuni care nu se încadrau în domeniul lor de competență, dar care au fost finanțate din bugetul instituției. Au fost solicitate și puse în executare mii de mandate pe Siguranță Națională, au fost monitorizate complex milioane de cetățeni ai României, pentru care s-au cheltuit sume imense de bani, de ordinul zecilor și sutelor de milioane de euro, dar dosare finalizate pe domeniul de competență, trimise la DIICOT, au fost doar câteva.
De fapt activitatea SRI, în toată perioadă de referință, a fost direcționată, în mod ilegal, spre strângerea de probe care să fie folosite în dosarele penale ale DNA, pe bază unor protocoale declarate ilegale de către Curtea Constituțională a României, în bază cărora lucrătorii instituției au participat inclusiv la efectuarea actelor de procedura penală, la încălcarea flagrantă a drepturilor și libertăților cetățenești, punând serios în pericol Siguranță Națională a României.
Conducerea SRI a deturnat fondurile alocate și a folosit banii noștri pentru a se transforma în poliție politică, pentru a scoate de pe scenă oameni politici, oameni de afaceri români, cărora le-au distrus afacerile, ziariști, magistrați, ofițeri, specialiști în diverse domenii de activitate, a căror singură vinovăție a fost doar aceea că erau incomozi sistemului de forță și afectau interesele ilegitime ale partenerilor lor externi. Deși știau că persoanele monitorizate în acest mod nu afectau în niciun fel Siguranță Națională, au continuat să le urmărească foarte mulți ani, cheltuind pentru această sume enorme de bani.
Ca suport al acestei solicitări stau rapoartele anuale ale SRI (prezentate la bilanțurile instituției și cele trimise Parlamentului României), concluziile prezentate în mod public de către Președintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitătii SRI, în urmă unor verificări efectuate la instituție, verificări generate de numeroasele sesizări primite de la diverși cetățeni și Decizia Curții Constituționale a României prin care protocoalele încheiate cu Parchetul General au fost declarate profund ilegale. Este firesc că cei care au încălcat legea să fie trași la răspundere și să returneze statului banii cheltuiți ilegal.
Ca urmare, vă solicit ca, în concordanță cu obligațiile dumneavoastră legale, să verificați care este cuantumul sumelor de bani cheltuite ilegal de către cei din conducerea SRI, de către ordonatorul principal, dar și de către ordonatorii secundari și terțiari de credite și să sesizați organele competențe ale Statului pentru tragerea la răspundere a celor vinovați și recuperarea pagubelor!
Vă mulțumesc și vă asigur de aleasă considerație!
General Dumitru Iliescu / Sursa: Justitiarul.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: