JUSTITIE

STĂPÂNUL FILAJULUI, PRINS CU MANUELA la DGA!

Liviu Vasilescu îi lasă locul Manuelei Popescu
Oricât s-ar pune chestorul Liviu Vasilescu pe ”călcâiele” unor potentați ai sistemului, de la foști miniștri de Interne îmbrăcați impecabil la negru și până la ofițeri ai unor alte structuri decât cele ale Ministerului Afacerilor Interne, zilele sale la conducerea Direcției Generale Anticorupție oricum sunt numărate!

Iar acest lucru îl știe cel mai bine chiar el. Cel a cărui bună parte a spectaculoasei și îndelungatei cariere profesionale la vârful Poliției Române s-a bazat pe ”valizele DOS”! Mai ales pe cele două primite de la americani. Și care astfel i-a oferit avantajul tehnologic de a putea ”decripta” ceea ce alți șefi de structuri nu puteau. Decât cu mandate… Și în urma unor percheziții informatice greoaie, procedural vorbind și aproape întotdeauna efectuate prea târziu.

Eliberarea DOS
Numai că, deși încă așa este legendat de către minuțioasa încrengătură de relații interpersonale dezvoltată în peste două decenii petrecute la vârful MAI, chestorul Liviu Vasilescu NU MAI ESTE ȘEFUL DOS! Chiar nu mai este! Direcția pentru Operațiuni Speciale revenind, încet, dar sigur, în matca sa constituțională. Și mai ales în limitele fișei postului. Mulți ofițeri ai structurilor teritoriale SOS și ai celei centrale DOS trăgând învățămintele necesare după detonarea dosarului ” Microfonul”.

”Stăpânul filajului” poate controla tot MAI-ul

Pentru că, așa după cum dezvăluiam încă din 16 februarie, există nenumărate informații convergente, de la ”indicii temeinice” și până la ”suspiciuni rezonabile”, cum că ”Operațiunea Microfonul” ar fi putut fi desfășurată în chiar zona gri de influență a chestorului Liviu Vasilescu. Fost șef al Direcției Operațiuni Speciale, Inspectoratului General al Poliției Române și actual director general al Direcției Generale Anticorupție. Pentru că ”Operațiunea Microfonul” chiar nu ar fi putut fi efectuată, în birourile a patru dintre cei mai importanți șefi de structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, fără complicitatea ”stăpânului tehnicii”. Ofițerii DOS rămași loiali fostului lor șef având acum fiecare șansa câte unui ARV, în funcție de cât de onest își aduc aminte cui au raportat că ”gata, Benone a plecat din sediu”.

Fiind astfel suficient material probatoriu pentru identificarea beneficiarului final al spionării, în propriul sediu și de către foștii săi subalterni, a chestorului Benone Matei. Șeful Direcției pentru Operațiuni Speciale din timpul derulării acțiunii ”Microfonul” și actual inspector general al Poliției Române…

Mai ales că, totuși, nu trebuie uitat că astfel a fost ”dejucat” un MSN. O operațiune legală de filaj executată în baza unui Mandat pe Siguranță Națională…

Ce este drept, un prim pas în acest sens fiind efectuat prin identificarea celui care le-a permis celor trei ”microfoniști” de la DOS accesul în sediu, noaptea, ca …

Suveica dosarelor
Iar pentru ca nu cumva ultimii loiali ”vasiliști” din DOS să creadă că ”nemurirea” chestorului Vasilescu chiar este una reală, reluăm doar câteva din ”belelele” cu iz penal cu care se confruntă încă actualul șef al Direcției Generale Anticorupție. Cel care, uite că din nou preferă strategia ”câinii latră, ursul trece”… Dar să vedem și până când…

Imaginea chestorului Liviu Vasilescu, ditamai șef al Direcției Operațiuni Speciale, Inspectoratului General al Poliției Române și Direcției Generale Anticorupție fiind serios afectată de ”Lista Rușinii” cu șefii din Ministerul Afacerilor Interne cărora li se trimiteau ”suveniruri” de pe malul mării, de la polițiștii corupți din cadrul BCCO Constanța.. Cea pe care numele său se află la loc de cinste…

” VASILESCU – PEȘTE. ȘALĂU

STICLĂ VIN
WISKI
PUȘCAȘ – PEȘTE

WISKI
ANTIDROG

F Robescu – PEȘTE(CRAP)

– CUTIE CADOU

– C. VIN

J CUCU – PEȘTE

– VIN CUTIE

UNGUREANU – 1 St. WISKI

4 stic. Vin
DRAGOTĂ – PEȘTE (CRAP)

CUTIE VIN
BOCĂNIALĂ – ȚIRIAC +

1 st. wiski
BOLBOȘANU – PEȘTE ȘALĂU

WISKI”.
La ”Dosarul Microfonul” prezentat mai sus fiind adăugat și cel în care deja au fost efectuate percheziții la sediul central al Inspectoratului General al Poliției Române. Și care încă se află în instrumentarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, în ciuda eforturilor logistice deloc de neglijat depuse pentru ca ancheta să nu treacă la ”next level”… Acolo de unde chestorul Liviu Vasilescu ar ”tremura” deja ”ca piftia”!

Unde sunt 2,7 milioane?
Mai ales că, ghinion, aceiași procurori anticorupție nu au în lucru doar Dosarul ”Casca și Bastonul”, cel în care se efectuează audieri pe bandă rulantă. Și în care a fost stabilită schema prin care , în plină pandemie, au fost achiziționate, pe repede înainte, tot felul de chinezării care au ajuns deja stricate la polițiștii care ar fi trebuit să se bazeze pe ele în confruntările de pe stradă.

Însă ceea ce nu trebuie uitat este prejudiciul cu mult mai mare din Dosarul BERETTA. Cel de care chestorul Liviu Vasilescu nici măcar nu mai vrea să audă! Uite însă că nu se poate…

Mai ales că, soț de ofițer acoperit al SRI, fostul director al ROMARM, Gabriel Țuțu a înțeles și el că nu mai poate ”juca” prea mult sub control judiciar, decât dacă face ”hora mare”.

Explicând deja procurorilor cum, pe repede înainte, în plină pandemie și profitând de avantajele birocratice ale stării de urgență, erau semnate două contracte cu încredințare directă. Unul privind dotarea polițiștilor cu căști de protecție și bastoane cu electroșocuri. Celălalt, referitor la achiziția de pistoale Beretta.

Acum, desigur că prevederile privind posibilitatea de semnare a unor contracte cu încredințare directă pe timpul stării de urgență se referea în special la echipamente și consumabile medicale. Că doar de aia și fusese declarată starea de urgență, strict din cauza pandemiei de COVID – 19! Numai că, bazându-se pe hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării privind achizițiile publice pe perioada stării de urgență, Inspectoratul General al Poliției Române, condus pe atunci de același chestor Liviu Vasilescu a declanșat procedurile privind cumpărarea a 25.000 de pistoale. În urma unei negocieri fără publicitate prealabilă, Inspectoratul General al Poliției Române a selectat drept companie care să îi furnizeze pistoalele societatea Compania Națională ROMARM SA. Dar nu în calitate de producător! Ci doar de intermediar…

Mai mult decât atât, acordul – cadru a fost semnat în chiar ultima zi a stării de urgență. Numai că reprezentantul legal al IGPR care trebuia să semneze acordul – cadru s-a îmbolnăvit subit, cu doar câteva ore înainte de ceremonia oficială, refuzând astfel să își pună semnătura pe acest document ilegal. Astfel că acesta a fost semnat de către chiar inspectorul general al Poliției Române, chestorul Liviu Vasilescu!

Apoi, una dintre companiile care a concurat ca și producător a depus contestație, urmare a expertizelor tehnice, CNSC stabilind anularea contractului.

Numai că, aproape instant, Inspectoratul General al Poliției Române a semnat un alt contract – cadru! Tot cu Compania Națională ROMARM SA!Tot pentru aceeași cantitate de pistoale! Tot cu aceleași caracteristici tehnice pentru care fusese anulat primul contract! Și tot pentru suma de 9,89 milioane!

Actele dovedind însă că ROMARM SA nu a fost decât un intermediar. Compania lui Țuțu cumpărând pistoalele contractate de la Beretta, pentru doar 7,18 milioane! Și atunci, unde este restul de 2,7 milioane…”?

Concurs pe repede înainte
Totuși, la ce ”animal politic” s-a dovedit a fi, de atâta amar de vreme, chestorul Liviu Vasilescu nu are cum să nu conștientizeze că ”AMR”-ul său scade dramatic. Cu fiecare zi care trece, cu fiecare nouă audiere și completare a probatoriului…

Așa că, înainte de Sfintele Sărbători a încercat să ”alinieze astrele” la conducerea Direcției Generale Anticorupție, pentru ”predarea controlată” a Puterii! Către favorita sa, comisarul șef de poliție, Popescu Manuela Elena. Iar concursul organizat pentru ”împământenirea” pe funcție nu a făcut decât să confirme documentarea următoarei mișcări a chestorului Liviu Vasilescu. Cea de a își securiza influența la nivelul Direcției Generale Anticorupție, dar și de a fi sigur astfel de ștergerea propriilor urme, prin promovarea actualului director general adjunct, Manuela Popescu. Cea care ar urma să fie prima femeie din Ministerul Afacerilor Interne, șefă a unei structuri de importanța Direcției Generale Anticorupție…

Catalin Tache

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.