Stare de urgență în SUA. Alertă de ‘ciclon-bombă’
Stare de urgență în SUA. Coasta de est se află sub alertă de „ciclon-bombă”, care ar putea afecta 75 de milioane de americani. Mii de zboruri au fost deja anulate, potrivit Mediafax.
Capitala statului Massachusetts este unul dintre orașele care se așteaptă să fie cel mai grav afectate de furtună, scrie ANSA. Dar și statele New York și New Jersey au declarat stare de urgență, având în vedere că se apropie furtuna de zăpadă masivă. Autoritățile, inclusiv Casa Albă, avertizează asupra temperaturilor scăzute și a condițiilor periculoase, în special pe șosele.
Mii de zboruri au fost anulate sâmbătă în Statele Unite, în aşteptarea violentei furtuni de iarnă. Potrivit meteorologilor, regiunea New England, dar şi alte zone din nord-estul SUA, cum ar fi cea a metropolei New York, vor fi cele mai afectate de intemperii.
Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) a indicat într-o avertizare că furtuna va aduce condiţii de viscol ce vor face călătoriile „aproape imposibile” în unele zone de pe coastele regiunilor Mid-Atlantic şi New England, în condiţiile în care se aşteaptă ca stratul de zăpadă să depăşească în anumite locuri 30 de centimetri.
Guvernatorii statelor New York şi New Jersey precum şi primăriţa oraşului Boston, Michelle Wu, au declarat starea de urgenţă.
„Mergeţi acasă în seara asta, staţi acasă în weekend şi evitaţi deplasările inutile”, a afirmat guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, într-un comunicat.
Furtuna, aşteptată să se înteţească rapid în următoarele 24 de ore, va aduce temperaturi extrem de scăzute, potrivit NWS.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: