Steaua iredentismului în grad de răspopit

Faptul că europarlamentarul Corina Creţu a fost, iniţial, singurul membru al Ordinului Naţional „Steaua României” care şi-a asumat acţiunea de a solicita, întâi prin presă apoi cu o cerere către organismul îndreptăţit, retragerea medaliei lui Laszlo Tokes, spune multe despre „frăţia” de interese, indiferenţă şi chiar laşitate în care dospesc toţi ceilalţi 1 310 membri ai ordinului. Şi care, prezumtiv şi deloc surprinzător, vor evita, în marea lor majoritate, să se pronunţe pentru retragerea distincţiei doar pentru a nu crea un precedent care, ulterior, să se întoarcă, mai ales după felurite răfuieli politice, împotriva lor. Iar această unitate generată de interesul fiecăruia în cadrul general de facilităţi al „breslei” s-a remarcat din poziţia reticentă a altui „medaliat”, Petre Roman, care se făcea că habar nu are pentru ce a primit Tokes distincţia. Cu toate că fostul premier este chiar unul dintre membri Consiliului de onoare care va judeca solicitarea de retragere a distincţiei acordată popei…

Totuşi, chiar dacă europarlamentarul Corina Creţu a deschis drumul spre o firească îndreptare a faptelor, lucrurile sunt cu mult mai dificile în punerea lor în ordine. În primul rând, judecarea declaraţiilor care au dus la solicitarea retragerii ordinului acordat lui Tokes va cădea în sarcina unui Consiliu de onoare format din şapte membri ai ordinului respectiv. Apoi, decizia Consiliului va trebui să ajungă la Cancelaria Ordinului, iar de acolo la şeful statului care va promulga (ori nu!) decretul de retragere a distincţiei. Şi nu este vorba doar de faptul că şef al statului este încă Traian Băsescu, adică tocmai cel ce l-a decorat pe iredentist cu ordinul „Steaua României”!, ci şi de peticul legislativ care nu-l constrânge pe șeful statului cu un termen în care să facă promulgarea decretului de consemare a deciziei luate de Consiliul de onoare. Ba, legea este atât de străvezie încât nici măcar nu se prevede obligația preşedintelui de a ține cont de această decizie, teoretic putând, ca în cazul altor legi, să refuze promulgarea cel puţin o dată (și nu ar fi de mirare să se ajungă chiar la Curtea Constituțională pentru rezolvarea acestor lipsuri ale legii!).

Și este cât se poate de evident că în clipa în care s-a decis să-l decoreze pe Tokes, în 2009, adică după un susținut stagiu pe frontul anti-românesc al popei, Traian Băsescu a ştiut că eventuala (dar previzibila) retragere a ordinului în cazul în care iredentistul cu sutană va călca strâmb va fi cât se poate de dificilă. Dar l-a decorat, nu pentru meritele de la „revoluție”, ci pentru a-l mulţumi pe cel ce avea să-i devină un bun prieten electoral: Viktor Orban. Iar, acum, Traian Băsescu joacă de fapt la două capete.

În primul rând, aruncă o momeala electoratului naţionalist, electorat căruia preşedintele se pregăteşte să-i livreze un „lider”. Mai ales că, după alungarea lui Corneliu Vadim Tudor de pe acest făgaş, naţionaliştii nu au reuşit să „producă” încă o personalitate care să reflecte în mod unitar toate grupările, de altfel cât se poate de răzleţite, ale naţionalismului românesc. Apoi, este de aşteptat ca Traian Băsescu să tragă în aşa fel de sfori încât popa Tokes să nu-şi piardă ordinul sau, cel puţin, să pară că l-a pierdut strict din cauza presiunilor naţionaliștilor. Un melanj în care este cât se poate probabil să asistăm şi la declanşarea unui virulent atac al argaților cotrocenişti împotriva aceleia care a avut curajul să ceară retragerea distincţiei lui Tokes. Se va face caz pe seama meritelor pe care le-a avut ea însăşi pentru a primi această distincţie şi a avea acum căderea morală, ca membră a ordinului, să solicite retragerea distincţiei, se va bate moneda şi pe faptul că nu a făcut o cerere similară şi în cazul unui alt medaliat al ordinului, în speţă condamnatul Adrian Năstase. Şi nu vor lipsi, mai ales!, catalogările electorale (pe care oricum nu le putem ignora!), acelea că dna. Corina Creţu a făcut acest pas strict ca exerciţiu de imagine în perspectiva alegerilor europarlamentare.

Dincolo de toate acestea, însă, trebuie să ne bucure faptul că, indiferent de cum şi pentru ce „merite” a primit domnia sa distincţia (Corina Creţu fiind decorată de Ion Iliescu în noiembrie 2002, când era consilier prezidenţial al acestuia), astăzi, europarlamentarul s-a regăsit din fericire printre cei 1 310 membri ai ordinului şi a putut face, în calitate de membru, solicitarea de retragere a distincţiei! Este un merit care nu poate fi contestat, iar faptul că la câteva zile după gestul ei, după ce a fost bălăcărită pe reţelele sociale pentru „calităţile” sale, au apărut şi nenumărați „curajoşi” care se bat acum pentru a scrie solicitări de retragere a ordinului, nu poate diminua din valoarea acțiunii ei iniţiale. (Îi amintim, totuşi, şi pe ceilalți „bărbaţi politici”, membri ai ordinului „Steaua României” şi, astfel, îndreptăţiţi să facă aceste solicitări: liderii PSD, llie Sârbu, Dan Nica, Ioan Rus, Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu, Ioan Mircea Paşcu, Gabriela Firea, Miron Mitrea, Şerban Valeca, Eugen Bejinariu, dar şi UNPR-iştii Gabriel Oprea, Marian Sârbu şi Şerban Mihăilescu).

Și nu trebuie neglijat un alt aspect important al „dosarului Tokes”. Faptul că, dacă Traian Băsescu ar fi vrut cu adevărat să-i retragă distincţia, şi nu doar să facă un joc la două capete, ar fi putut apela la instrumentele din Justiţie, atât de dragi şi fidele lui, pentru a deschide popei un dosar penal pentru declaraţiile anti-statele şi trimiterea acestuia în judecată. Pentru instigările precum cererea adresată public premierului Ungariei, Viktor Orban, de a oferi „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”, sau solicitarea adresată aceluiași personaj de a asigura, prin specialiştii Budapestei, realizarea unui drapel al Transilvaniei pentru ca maghiarimea să meargă mai departe „pe această cale a autonomiei”.

Or, ar fi fost mult mai simplu dacă se mergea pe această cale, în cazul trimiteri în judecată şi a condamnării în regim de urgenţă, nemaifiind nevoie de implicarea Consiliului de onoare şi a Cancelariei Ordinului, Tokes putând fi încadrat direct la articolul care prevede retragerea automată a distincţiei în caz de condamnare definitivă (acolo unde păstoreşte şi „premiantul” Adrian Năstase, de care Cotrocenii par a fi uitat însă!).

Oricum, dincolo de componența actuală a Consiliului de onoare, de poziţiile previzibile pe care le vor avea unii membri, UDMR livrează deja, via ex-consilierul prezidenţial Peter Eckstein Kovacs (ce întâmplare!), argumentele necesare pentru a face dezbaterea din consiliu cât mai dificilă, plecându-se de la presupusul caracter de „declaraţie politică” al afirmaţiilor iredentistului Tokes până la invocarea dreptului la liberă exprimare. Adică, deşirarea unui subiectivism în care membrii consiliului să se piardă academic în dezbateri despre fragila linie dintre discurs şi intenţiile reale care pot genera „caracterul dezonorant” al afirmaţiilor. Singurul care poate motiva, conform legii, retragerea distincţiei…

Sursa: ZiarulNatiunea.ro

Autor: Cezar A. Mihalache